Un magistrat de la Judecătoria Timișoara a ajuns la spital, cu arsuri pe față și pe mâini, după ce a încercat să stingă singur focul care îi cuprinsese ușa apartamentului. Poliția are deja un suspect.
În jurul orei 2, Sorin Gheorghișan s-a trezit din somn din cauza fumului de pe holul locuinței sale. Ușa apartamentului era în flăcări. Bărbatul a încercat să stingă singur focul și a suferit arsuri, fiind transportat cu o ambulanță la Casa Austria. Pompierii cred că focul a fost pus intenționat.
O ancheta a fost deschisă în acest caz, iar un suspect a fost deja audiat de polițiștii de la Biroul de Investigatii Criminale. Judecătorul în vârstă de 48 de ani le-a spus oamenilor legii că nu e primul lucru ciudat care i se întâmplă. Acum câtva timp i-au fost tăiate cablurile de internet și telefon.
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…