Categories: Sport

Liga I – Urare pentru Hagi: „Toate cele bune de la Celeban!“

Lui Ionel Ganea se pare că îi merge bine după ce îi merge mai întâi rău. Ganezu’ de pe banca lui U Cluj a câștigat trei puncte cu Chiajna după ce la începutul săptămânii trecute a ajuns la spital cu o cădere de tensiune. Apropo de Chiajna, echipa parcă seamănă tot mai mult cu mama supărată a lui Ștefan cel Mare, care îl suportă tot mai greu pe Ilie Stan și pe fiii acestuia, promovați asiduu de tatăl lor la prima echipă.

Se strică deja atmosfera la Mediaș? Mulțescu a beneficiat doar câteva etape de munca lui Pustai. E mai nasol acum, când trebuie ca jucătorii să joace după indicațiile lui… Da’ ce știe nea Gigi să facă ăl mai bine când nu merge treaba? Să dea vina pe alții. Așadar și prin urmare, își acuză colaboratorii de amatorism. Brașovul a plecat cu un punct acasă la primul meci al lui Zotta ca director sub Tâmpa și are datorii de 75.000 de parai la Sporting Brașov, de unde l-au luat pe Chipciu, ajuns acum la Steaua. Credeți că vor fi probleme cu licența, cum au fost la Timișoara? Io nu cred, doar de-aia a ajuns și Zotta acolo. Nimic pe lumea asta nu e coincidență, chiar dacă așa pare…

Chiar și după victoria contra Pandurilor, Gruia Stoica, cu care Copos negociază de ceva vreme vânzarea Rapidului, nu mai e la fel de stârnit să preia clubul de sub Grant. I-o fi târșă că încearcă oare Copos să-l facă și pe el, ca și pe Taher, acu’ câțiva ani? Daaa, nea George e cam priceput la din astea… Un amănunt interesant la meci… Mardare de la Rapid l-a păgubit pe arbitru de două galbene în doar cinci secunde. Tare băiatu’! Hai cu Guinessu’, s-o punem de-o omologare, că precis e de trecut la catastif performanța asta!

Florin Costea a ratat un penalti acasă la Pinalti, da’ io zic că n-are de ce să fie trist, că e mare lucru și că Severinul a primit un unș’pe metri sub Pietrricica!

Paszkany încearcă din nou să ne păcălească, așa cum face din doi în doi ani, că pentru el mai are ceva însemnătate sezonul ăsta și își amenință jucătorii c-o să-și primească salariile sensibil ajustate în minus, chiar și cu douș’cinci la sută. Ar fi o economie pentru bacsi Arpad, dacă ținem cont că plafonul salarial la CFR e de 450.000 de euroi pe lună! Asta, în timp ce la Bistrița e de 25.000 de euroi pe lună. Bistrița, care a pierdut la Iași având și doi oameni mai mult pe teren în ultimele opt minute ale partidei!

Într-un meci pentru care „slab“ e notă de trecere, Dinamo a bătut pe Astra printr-un gol al lui Alexe, care a debutat în prima ligă chiar la Astra, și a ajutat pe Steaua să se distanțeze la 13 puncte. Negoiţă negociază cu Prunea să vină manager general. Prima întărire la Dinamo. Cam ciudat, nu? Asta, ca răspuns la intenţia Stelei de a-l lua pe Stanciu de la Vaslui. Dinamo, toooot ca pe vremea lu’ nea Nicu. Alţii transferă fotbalişti, ei aduc conducători. Oricum, fostul portar le-a dat cu tifla. „Îmi pare rău că a trebuit să refuz. Am o treabă de terminat la Iaşi, nu pot să îi las pe oamenii ăştia la mijlocul drumului“, a declarat Prunea. Are dreptate – Iaşiul nu a retrogradat încă. Păi nu?

Cele bune de la Celeban!“ Așa ar putea fi titlul unei cărți poștale trimise de Proumboiu lui Hagi, după ce Vasluiul s-a impus în fața Viitorului, cu două goluri ale fundașului polonez de 28 de ani.

Alexandru Tudor (pseudonimul sub care este cunoscut și un important actor american, Brad Pitt) a devenit arbitrul cu cele mai multe partide la activ în prima divizie, la Oțelul – Steaua, gălățenii obținând un punct cu Sârg(hi) în ultimele secunde. În afara confruntării de pe gazon, meciul s-a dus și la un nivel mai puțin vizibil – Narcis Răducan contra Meme (cei doi fiind în conflict) și steliștii veniți de la Pandurii (Chiricheș, Pintilii) contra fostului lor antrenor, Grigoraș, acum la Galați. Viața devine tot mai grea la Galați – se pare că aproape toată echipa managerială de la Oțelul a primit preaviz. Au dat afară și femeile de servici și bucătăresele și de-acum încolo cică băieții trebe să-și spele singuri echipamentul acasă.

Meme nu s-a abținut nici săptămâna trecută și, dacă șefu’ lui, Jiji (cunoscut publicului larg ca eruditul din Pipera) nu s-a dat în spectacol, a făcut-o el până la urmă. Manageru’ lu’ Steaua a zis de Jordi Roura, secundul lui Villanova la Barcelona, că „are faţă de bovină. Ce ar putea el să le transmită jucătorilor?“ Tare de tot, nu? Bine că e el frumos. Şi dăștept. Mai ales dăştept. Da’ știți de ce a zis asta? E simplu. Pentru că legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil, după cum spunea matematicianul și academicianul Grigore Moisil. Io zic totuși că Meme merită și el câta înțelegere. Probabil neuronul lui vine după o perioadă foarte încărcată și nu mai face față stresului…

Naționala? Io zic că i-a ieșit lu’ Pițurcă. Adică s-a dus în Olanda să și-o ia. Și a reușit. Din plin! Hai, România!

Share
Published by
Adrian Bulubasa

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

10 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

11 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

11 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

11 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

12 ore ago