Categories: Social

Neamtul razbunator va fi extradat in Austria

A petrecut 11 zile în arestul Poliției Timiș, iar luni dimineață a fost mutat în arestul Poliției Sibiu. Cetățeanul german Roland Van Dyck este acuzat că a plătit 41.000 de euro către doi români care ar fi trebuit s-o omoare pe fosta lui amantă și actualul iubit al acesteia. El va fi extrădat, marți, în Austria.

Cei doi români angajați de un neamț ca să-i omoare fosta amantă și pe iubitul acesteia, dar și să rupă picioarele soției lui l-au denunțat autorităților austriece pe Roland Van Dyck. Acesta le plătise nu mai puțin de 41.000 de euro pentru a-și face „treaba”. Neamțul a fost prins în România acum două săptămâni și va ajunge marți în arestul poliției austriece.

Conform unei piste a anchetatorilor austrieci, părăsit de nevastă, respins şi de amanta care a început o relație cu asociatul lui, Van Dyck, 53 de ani, a pus la cale o răzbunare. Neamţul le-a comandat celor doi să-i rupă ambele picioare soţiei sale, Anita, plătind pentru acest lucru 11.000 de euro. În aprilie a venit rândul fostei amante, Martina Harlander, care îl părăsise pentru David Van Der Vring. Pentru uciderea celor doi, Van Dyck a plătit, în martie, 30.000 de euro.

Cu puțin timp înainte să fie prins în România, Van Dyck fusese dat în urmărire internațională. Alois Ebner, Prim-procurorul instanței din orașul austriac Ried im Innkreis, spune că Van Dyck va fi interogat imediat după ce va ajunge acolo. „În Austria avem o lege strictă cu privire la informațiile pe care le putem furniza mass-media în legătură cu o anchetă în curs de desfășurare. Imediat după ce va fi transferat în Austria, acuzatul va fi interogat cu privire la acuzații. Potrivit declarațiilor românilor, i-a angajat pe aceștia ca în schimbul a 41.000 de euro să ucidă un cetățean german, o austriacă și să-i facă rău soției sale”, ne-a spus prim-procurorul Ebner.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

7 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

9 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

10 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

11 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

11 ore ago