Ramasi fara parchet, liberalii isi vor pune mocheta

M-aș fi așteptat cu mintea de acum două decenii ca liderii unui partid liberal să amenințe cu plecarea dintr-o conjuncturală guvernare pe motiv că pesediștii, feseniștii, ex-comuniștii sau cum vreți să le ziceți trag sfori pentru păstrarea unei justiții blânde cu corupții de partid. Că prin fibra lor pro-europeană ar încuraja o formulă în fruntea parchetelor agreată la Bruxelles, nu pentru că ar fi cușer să ne zică nouă cum să facem, ci pur și simplu pentru că în repetate rânduri monitorizările europene au considerat fructuos mandatul Laurei Codruța Kovesi în fruntea unui importante instituții de luptă anticorupție.

M-aș mai fi așteptat ca liberalii să se trezească în cele din urmă și să conștientizeze că sunt la guvernare de aproape un an și, cu un ministru în fruntea Justiției, ar fi putut promova mai mult decât o caraghioasă nominalizare pentru DNA și Parchetul General. Cu un candidat ce implora prin prestația lui bobârnace și replici ironice, mai ales în fața unei comisii presupus ostile. Că președintele Traian Băsescu ar fi căzut în penibil dacă ar fi respins în repetate rânduri variante rezonabile din punct de vedere profesional propuse de PNL, prin ministrul Pivniceru, pentru cele două parchete.

M-aș fi așteptat, de asemenea, ca liberalii să considere mai toxică pentru ideea de justiție promovarea unui ministru ce se plimbă cu limuzina celui mai important ocnaș al țării, care mai avea pe rol alte dosare cu actele sale de vitejie din vremea când era premier al României. Și cu atât mai mult, că forumula care a făcut posibilă o astfel de performanță din partea acuzării merita să-și continue munca, chiar și după plecarea lui Daniel Morar la CC. Cu ce rezultate? Nu îmi voi face iluzii. Cel mai probabil cu rezultate firave, de adormit Comisia Europeană, în speranța unor rapoarte MCV mai puțin catastrofale după nebunia din vara trecută.

Mi-aș fi dorit de la niște lideri liberali să încurajeze consolidarea unor instituții precum Agenția de Integritate și DNA, nu să le ceară dizolvarea în protocoale semnate cu colonelul Dogaru pe colțul mesei, trădând ori o răzbunare infantilă, ori semnalmentele unei găști de penali, cu mai mulți miniștri incompatibili promovați în cabinetele Ponta decât ar fi reușit dacă-și propuneau o astfel de contraperformanță.

Indiscutabil, m-aș mai fi așteptat ca un partid istoric și național liberal să considere mult mai nociv pentru echilibrul justiției să te complaci în alianțe, prietenii și finanțări venite dinspre un personaj de o moralitate jalnică, confirmată în instanțe pentru verdictul de colaborator al Securității sub numele Felix.

Ca liberal mi-ar crăpa obrazul de rușine să susțin politic fuga acestui individ de justiție prin demisiile repetate din Senat și să înfierez cu mânie tocmai ceea ce începuse, firav, se se miște în justiția din România. Dar ce m-ar deranja mai tare ca liberal e lipsa cronică de credibilitate. Și să aibă punctual dreptate Antonescu și biroul său de conducere PNL – condamnând interimatul lui Ponta la Justiție pentru nominalizarile în cauză, aranjamentul cu Băsescu etc – deja devine natural următorul calcul: ce vrea PNL vrea și Voiculescu, iar ce vrea Voiculescu e clar că n-are cum să servească Justiția.

M-aș mai aștepta ca pentru liberali ideea renunțării la guvernare să nu fie o soluție. Nici nu vreau să mă gândesc la un Crin Antonescu lider al opoziției în România, postură din care, probabil, nu va mai avea nici atâta jenă ca până acum să declanșeze un „jihad” antieuropean ce l-ar face invidios până și pe mult mai instabilul Corneliu Vadim Tudor. Categoric, am prea mari așteptări de la actualul Partid Național Liberal.