Cel mai tare eveniment dedicat vinului, salonul internațional Vinvest, împlinește zece ani. În clinchet de pahare, Lucia Pîrvu a dat startul ediției aniversare. Până duminică, sunteți așteptați să degustați, la CRAFT, cele mai bune licori.
A zecea ediție a salonului internațional Vinvest 2013 este deschisă la Centrul Regional de Afaceri Timișoara până duminică. Biletul de intrare costă 10 lei și, după cumpărarea lui, veți primi un pahar de vin. În fiecare zi, 1.000 de norocoși vor câștiga câte un pahar. „Prima ediție a salonului de vinuri s-a dezvoltat aproape de la sine. După 20 de ani de experiență în domeniu, nu mai eram doar inginer tehnolog sau oenolog, ci și un promotor al vinului românesc și internațional”, spune Lucia Pîrvu, oenologul care a inițiat salonul.
Vinvest a fost dezvoltat ca un proiect care să vină în primul rând în întâmpinarea nevoilor sectorului viti-vinicol: lipsa unei promovări eficiente, creșterea notorietății anumitor branduri de vin, lansări de vinuri într-un spațiu recunoscut. An de an, vizitatorii nu numai că au degustat cele mai fine vinuri și au aflat care sunt cele mai bune vinuri din România, dar au avut ocazia să-și cizeleze gusturile, să se educe și să învețe cum să asorteze licoarea cu hrana.
Vinvest înseamnă 45 de expozanți și 24 de producători și distribuitori de vin din Australia, Franța, Spania, Chile, Italia, SUA, Bulgaria, Germania, România. Și nu uitați: „Dacă vinul este un aliment, un medicament sau o otravă, e numai o problemă de dozaj”.
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…
Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…
Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…