Categories: Social

Concursul „Scoala Zero Waste” a trecut de prima jumatate

EcoStuff România a facut bilanțul la jumătatea concursului Școala Zero Waste. În patru săptămânii, elevii au adunat aproape 26 de tone de deșeuri reciclabile. Concursul se încheie pe 31 mai, iar cei mai harnici participanți vor fi premiați.

În competiție sunt implicați 6.300 de elevi, fiecare dintre ei colectând peste patru kilograme de deșeuri. Aproape trei tone din deșeurile colectate sunt reprezentate de PET și plastic, 22 de tone sunt hârtie și carton, iar peste jumătate de tonă este aluminiu. „Este un proces de educație ecologică pornit de la elevi înspre părinți. În loc să arunce la gunoi aceste deșeuri, foarte mulți părinți și vecini au decis să le colecteze selectiv și să sprijine astfel elevii în competiția pentru premiile puse în joc”, explică Radu Rusu, coordinator EcoStuff.

Premiul cel mare este reprezentat de o tablă interactivă oferit de Continental-Continental Contitech. Acest premiu împreună cu Trofeul „Școala Zero Waste 2013” va fi decernat în 8 iunie. Premiul al doilea va fi acordat de Flextronics și constă într-un calculator performant și o imprimantă multifuncțională. Cei mai harnici elevi vor putea câștiga un laptop, o bicicletă, un aparat foto sau unul dintre cele 360 de alte mici premii și recompense.

Organizatorii vor să răsplătească eforturile cât mai multor elevi implicați în concurs. Companiile care doresc să acorde premii speciale, indiferent de valoarea acestora, sunt rugate să ia legătura cu organizatorii aici.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…

57 de minute ago

Adversar redutabil pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici preia Minaur Baia Mare

După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…

2 ore ago

De neînvins. Fetele de la Gimnaziala 24, imperiale și în competiția de fotbal

Există momente care rămân marcante pentru identitatea unei instituții, iar victoria răsunătoare a echipei de…

3 ore ago

Gheorghe Falcă despre opțiunile PNL, dacă PSD rupe coaliția: “Ori facem un guvern minoritar, ori lăsăm PSD să guverneze”

Partidul Național Liberal  are pregătite două opțiuni în cazul în care PSD decide să rupă…

4 ore ago

La Sânnicolau Mare au fost aniversaţi 145 de ani de la naşterea marelui compozitor Béla Bartók

În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui…

4 ore ago

Timișoara primește 68 de milioane de lei fonduri europene Regio Vest pentru finalizarea Centrului MultipleXity

Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din…

5 ore ago