Categories: PoliticaUltima ora

Cristian Busoi incearca sa forteze alegerile din PNL Timisoara!

Situaţie ciudată în filiala PNL Timişoara. Europarlamentarul Cristian Buşoi încearcă să forţeze alegerile pentru funcţia de preşedinte la PNL Timişoara. Actualul preşedinte, Petru Ehegartner, ar mai avea un an de mandat, dar Buşoi & co vor să treacă peste reguli şi să organizeze alegeri pe 23 mai.

Cristian Buşoi vrea să-l propulseze obligat-forţat în funcţia de preşedinte pe viceprimarul Dan Diaconu. Europarlamentarul şi-a făcut toate planurile. În momentul în care Diaconu ar ajunge preşedinte, el i-ar ceda funcţia de secretar coordonator al PNL Timiş vicepreşedintelui CJ, Marian Vasile, care acum este doar secretar adjunct. Sursele noastre din PNL susţin că Dan Diaconu nu ar prea vrea să candideze. Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, pare și el prins la mijloc de jocul murdar al lui Buşoi. Atât senatorul Ehegartner, cât şi viceprimarul Diaconu sunt oameni apropiaţi lui.

Secretarul general al PNL la nivel naţional, Eduard Helvig, a sesizat absurditatea planurilor de la Timişoara şi a trimis o hârtie oficială, conform căreia la PNL Timişoara pot avea loc alegeri doar pentru Biroul Permanent Municipal, nu şi pentru preşedinte. La ultimul Birou Permanet Judeţean al PNL Timiş, mai mulţi liberali din tabăra Buşoi au contestat decizia venită de sus şi vor neapărat alegeri şi pentru preşedinte pe 23 mai.

Părerile sunt împărţite. Conform noului statut al PNL, unde au avut loc alegeri printr-o adunare generală extraordinară ar trebui să se facă alegeri în 2013. În procesul-verbal al alegerilor de la PNL Timişoara desfăşurate în 2010 nu scrie însă că ar fi fost vorba despre o adunare generală extraordinară. Problema va fi tranşată cel mai probabil joi, la reunirea Biroului Judeţean al PNL Timiş. Conform aceluiaşi statut al PNL, în 2014 nu se pot ţine niciun fel de alegeri. Pentru că este an electoral, românii mergând la urne pentru desemnarea europarlamentarilor.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

O oră ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

3 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

5 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago