Categories: Administratie

Fara gratare si spirtoase, Stoia nu renunta la terasele din Parcul Rozelor/ FOTO

Terasele din parcuri vor fi un succes uriaș din punct de vedere turistic și economic. E convingerea viceprimarului Traian Stoia, care nu renunță la ideea de a deschide terase în Parcul Botanic și Parcul Rozelor. Fără mici, fără grătare și fără spirtoase, dar posibil și pentru fumători – așa vor fi viitoarele terase ale Timișoarei, unele nu mai mari decât un apartament cu două-trei camere.

Nu e Mafalda și nu știe câți bani ar putea face primăria din deschiderea teraselor din parcuri, dar e convins că suma va fi foarte mare. Viceprimarul Traian Stoia e cel mai aprig promotor al proiectului, pe care îl vede drept un magnet pentru turiști.

„O echipă de arhitecți tineri a stabilit locurile în care ar putea fi amplasate aceste terase. Urmează să fie făcut un regulament și, după adoptarea lui, locațiile vor fi scoase la licitație”, spune Stoia. Pe lista prezentată de viceprimar apar Parcul Scudier, Parcul Alpinet, Parcul Vasile Pârvan, Parcul Copiilor, Parcul Mocioni și Parcul Coronini, dar și unul dintre picioarele Podului Michelangelo.

Stoia nu știe cam câte terase s-ar putea face în parcuri, pentru că totul depinde de interesul investitorilor. Aceștia vor plăti prețuri comparative cu acelea pentru terasele din Piața Unirii sau Piața Victoriei și vor putea beneficia, eventual, de unele deduceri fiscale, în cazul în care își realizează pe cheltuială proprie racordurile la utilități. Nu apar pe lista lui Stoia Parcul Botanic și Parcul Rozelor. Dacă în cazul Parcului Botanic lucrurile sunt destul de clare, eventualele intenții din Rozelor sunt blocate, momentan, de un proiect european care nu permite astfel de construcții sezoniere. „Căutăm încă soluții”, spune social-democratul.

Traian Stoia a fost totuși categoric într-o privință: micii și grătarele fumegânde nu vor apărea parcuri. „Susțin interzicerea comercializării de băuturi spirtoase, dar un părinte care iese cu copilul în parc ar trebui să aibă unde să bea o bere”, a declarat viceprimarul. Chestiunea fumatului nu e încă foarte clară, deși Nicolae Robu spunea că vrea să interzică și tutunul. Oricum, în condițiile în care unele dintre preconizatele terase nu vor avea mai mult de 50-60 de metri pătrați, orice țigară aprinsă va deranja la maximum nefumătorii de la celelalte trei mese din jur.

[nggallery id=1580]

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

41 de minute ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

3 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

4 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

4 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

4 ore ago