„Am cheltuit INTEGRAL si banii pentru 2013”

Aceasta a fost concluzia ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, în deschiderea celui de-al 36-lea Congres al Viei şi Vinului care s-a desfăşurat la Bucureşti. În fiecare an, începând cu 2009, inclusiv 2013, producătorii de vin au cheltuit câte 42.100.000 euro din fondurile europene, majoritatea banilor fiind folosiți pentru replantarea a peste 19.700 de hectare de viţă-de-vie, soi nobil.

Întrucât viticultura este singurul domeniu de activitate din România care a reuşit să acceseze integral fondurile europene repartizate, ministrul Daniel Constantin a precizat că România se află în negocieri cu Comisia Europeană pentru suplimentarea cu 5-6 milioane de euro pe an a fondurilor alocate sectorului de reconversie şi replantare la vie, astfel încât, pentru următorii ani se va ajunge la un supliment echivalent cu o alocare anuală de fonduri.

Prin aceste finanțări, producătorii au investit și în crame, care au dezvoltat vinuri de calitate, existând astăzi cel puţin 15 vinuri româneşti care fac faţă oricărei competiţii la nivel european, accentul fiind pus, în perioada următoare, pe amenajarea, cu fonduri europene, a unor săli de degustare de vinuri şi magazine de prezentare a propriilor sortimente de vinuri, care, până acum, prin PNDR nu erau finanțabile.

Pe o piață a vinurilor, în România, estimată pentru 2011 la peste 350 de milioane de euro, s-a observat o creştere a cererii pentru vinurile mai scumpe, de calitate superioară, față de vinurile low cost, care au suferit o scădere, cele peste 100 de soiuri autohtone, precum Feteasca Neagră, Grasa de Cotnari, Frâncuşa, Busuioaca, Tămâioasa Românească, multe dintre acestea premiate, având o cerere crescândă, cei mai mari producători fiind Murfatlar, Vincon, Jidvei, Cotnari. România are în acest moment aproximativ 180.000 – 200.000 de hectare cultivate cu viţă-de-vie şi se numără printre marii producători mondiali de vin, ocupând locul 10 la nivel mondial şi locul 5 la nivel european din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu viţă-de-vie.

Share
Published by
Vasile Ruset

Recent Posts

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

O oră ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

2 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

2 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

5 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

6 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

6 ore ago