Intr-un an de mandat, Robu s-a plimbat de 60.000 de euro! / Reactia prin SMS a primarului

Deputatul Alin Popoviciu a declanşat un atac fără precedent la adresa primarului Nicolae Robu. El a a ajuns la concluzia că liberalul a tras chiulul în 29% din zilele lucrătoare ale mandatului său! Toate deplasările lui Robu au costat peste 60.000 de euro. UPDATE: Între cei doi politicieni a avut loc un schimb de mesaje, în care deputatul i-a spus primarului că-i va monitoriza în continuare activitatea, iar Robu i-a replicat că oricât s-ar coaliza „tot felul de terchea-berchea” împotriva lui, nu vor reuși să-i păcălească pe timișoreni.

Nicolae Robu şi-a început mandatul cu un concediu. În perioda 6-27 august, 15 zile lucrătoare Robu a fost la Mamaia, la Moneasa, apoi pe meleagurile natale. În septembrie s-a dus la Berlin șapte zile lucrătoare, apoi în noiembrie a fost în Franţa timp de trei zile lucrătoare. Au urmat sărbătorile de iarnă cu un bine meritat concediu, pe acesta nu îl luăm în calcul.

Nu am intrat bine în 2013, că pe 17 ianuarie domnul Robu a plecat la Barcelona pentru a discuta chestiuni de cooperare economică, timp de cinci zile lucrătoare. Pe 13 februarie a fost la Iaşi şi la Paşcani să viziteze o fabrică de reabilitare a tramvaielor. Patru zile lucrătoare a fost apoi la Bucureşti pentru proiectele lui Ciuhandu. După ce a fost opt zile în Coreea de Sud şi a rezolvat conflictul de acolo, numai ce s-a întors şi a plecat la Barcelona şi Karlsruhe, încă cinci zile lucrătoare. Din 276 de zile lucrătoare, Robu a tras chiulul 66 de zile, dacă considerăm şi briefingurile zilnice cu presa”, a spus Alin Popoviciu.

Conform deputatului, în cele 56 de zile de deplasări, Robu ar fi cheltuit peste 271.600 de lei. Printr-o cerere pe Legea 544, a liberului acces la informaţii publice, aleşi locali PDL au cerut oficial primarului Timişoarei un raport al cheltuielilor în perioada când Robu nu a fost la primărie.

UPDATE: Din Barcelona, Nicolae Robu s-a iritat la maximum din cauza declarațiilor deputatului Alin Popoviciu. El a reacționat în stilul caracteristic, trimițându-i democrat-liberalului un SMS incendiar. „D-le Popoviciu, vă știam nemernic și nesimțit, dar nu-mi puteam închipui că nemernicia și nesimțirea cuiva poate merge atât de departe. Eu n-am lipsit nicio oră din Primărie în interes personal, mai mult, eu muncesc zilnic nu doar 8 ore, ci de dimineață până seara, inclusiv în multe din weekend-uri. Eu am făcut prin munca mea cinstită o mulțime de lucruri pt Timișoara, în timp ce dv sunteți o rușine!”, a scris, furios, primarul.

UPDATE2: Deputatul Alin Popoviciu i-a răspuns edilului printr-un alt SMS. „Domnule primar, cu tot respectul pe care vi-l port, trebuie să vă amintesc faptul că rolul meu, ca reprezentant al opoziției, este de a semnala toate derapajele puterii și de a trage un semnal de alarmă de fiecare dată când faceți excese. Informațiile pe care le-am făcut publice astăzi provin de la angajații primăriei și v-am dat ocazia, prin cererea pe 544, să mă contraziceți cu un răspuns oficial. Ne-am obișnuit deja să ne considerați nesimțiți și nemernici pe toți cei care vă contrazicem. Limbajul vă descalifică, domnule primar! Amenințările nu mă sperie nici pe mine și sunt convins că nici pe timișorenii care îndrăznesc să nu fie de acord cu dvs, dimpotrivă, mă fac să fiu mult mai atent la tot ce faceși ca primar! Cu respect, Alin Popoviciu”, a scris democrat-liberalul.

Primarul Nicolae Robu i-a trimis în replică încă un SMS: „D-le deputat Popoviciu, dv. n-ați avut, nu aveți și nu veti avea niciodată noțiunea de respect. Dv. n-aveți niciun drept să vorbiți în numele timișorenilor, ci cel mult în numele unui număr foarte redus de timișoreni care, nu exclud, se pot simți reprezentați de unul ca dv. Timișorenii cei mulți au fost, sunt și vor fi de partea mea, d-le deputat, pt că ei sunt cinstiți și corecți ca mine, muncesc mult ca mine și apreciază realizările multe și importante obținute de mine pt Timișoara, atât ca Rector, cât și ca Primar. Și încă ceva: eu nu ameninț niciodată pe nimeni, nici măcar pe unul ca dv și asta o știe o lume-ntreagă. Eu sunt un om pașnic, care am facut performanță în tot ce m-am implicat și oricât v-ați coaliza tot felul de terchea-berchea împotriva mea, nu veți avea nicio șansă să-i păcăliți pe timișoreni, felul lor de a fi fiind total diferit de al dv”.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al…

4 minute ago

Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall

Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își…

38 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 5 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică

Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest…

12 ore ago

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul…

13 ore ago

USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL

În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis,…

14 ore ago