Lotul lui Poli pentru Liga I începe să se contureze. Până la începerea noului sezon mai e puțin, iar Vali Velcea trebuie să știe pe cine se poate baza pentru ca echipa să aibă o evoluție bună.
După ce Belu și Popovici au semnat, miercuri, contracte pe câte trei ani, Poli și-a asigurat și serviciile altor jucători. În primul rând, lui Răzvan Trandu i-a fost prelungit contractul pentru trei ani. Apoi a fost transferat, de la CFR Cluj, portarul Nuno Claro.
Alte transferuri sunt Adrian Rusu, un fundaș care a venit de la Pandurii, Eduard Nicola, tot un apărător, de această dată de la U Cluj, și venezueleanul Jorge Ruiz, venit în probe la Poli. Evoluția lui de la trialul de joi l-a convins pe Velcea, care i-a determinat pe șefii clubului să-i ofere jucătorului un contract.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…