Categories: Sănătate

Sorin Pescariu, director interimar la Cardiologie

Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara are un nou manager interimar. Corpul de Control al Ministerului Sănătății a întocmit raportul în urma căruia ministrul Eugen Nicolăescu a anunțat schimbarea directorului Ranko Szuhanek. În locul acestuia va fi numit manager interimar medicul Sorin Pescariu.

A fost revocat managerul Ranko Szuhanek şi a fost numit manager interimar prof. dr. Sorin Pescariu. Am decis analizarea activităţii desfăşurată de coordonatorii Programului Naţional de Boli Cardiovasculare la nivelul institutului, până în 15 iulie, dispunerea de măsuri în vederea întocmirii şi eliberării decontului de cheltuieli pacienţilor pentru valoarea serviciilor medicale acordate, cât şi respectarea prevederilor legale privitoare la inventarierea patrimoniului institutului”, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu.

Corpul de Control a identificat datorii restante faţă de furnizorii de bunuri în valoare de aproape 2,19 milioane de lei. „Raportul primit de la Corpul de Control indică mai multe deficienţe în activitatea desfăşurată la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara. Consiliul de Administraţie a prelungit nejustificat demersurile pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, neîndeplinindu-şi atribuţiile legale. Rezultatul patrimonial înregistrat de institut la 31 decembrie 2012 nu reflectă realitatea, întrucât nu au fost facturate distinct serviciile medicale realizate peste valoarea contractată. De asemenea, institutul nu a transmis Ministerului Sănătăţii modificările efectuate de spital cu privire la majorarea valorii clădirilor şi terenurilor, pentru efectuarea modificărilor în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului”, a mai spus Nicolăescu.

Verificarea activităţii institutului este în curs de cercetare într-un dosar penal, după cum rezultă dintr-o adresă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a mai spus Nicolăescu. Ministrul Sănătăţii a dispus sesizarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), cu privire la posibile nerespectări ale prevederilor legale referitoare la achiziţiile unor materiale sanitare şi efectuarea unor reparaţii capitale efectuate în 2012 şi va transmite raportul de control Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

La 31 martie, Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă, a declarat că în instituție nu se mai făceau operații de aproape o săptămână, ca urmare a lipsei cronice de materiale sanitare și medicamente. Pe de altă parte, managerul Ranko Szuhanek declara că activitatea clinicii nu era întreruptă și că nu sunt probleme. La vremea respectivă, ministrul Eugen Nicolăescu spunea că, din punct de vedere al instituției pe care o conduce, la Institutul de Cardiologie Timișoara nu este nicio problemă.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

2 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

2 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

3 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

3 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

6 ore ago