Deputatul Adrian Diaconu laudă și ceartă în același timp. Parlamentarul e mulțumit că au fost trecute în patrimoniul Ministrul Transporturilor aproape 14 ha de pădure pentru realizarea autostrăzii Timișoara-Lugoj. În același timp însă, președintele PP-DD Timiș e supărat pentru că în locul acestei suprafețe nu se plantează alți copaci.
Conform unei legi, aprobată de Camera Deputaților în 26 iunie, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii va prelua, de la Regia Națională a Pădurilor Romsilva, opt terenuri din județul Timiș, cu o suprafață totală de 135.775 metri pătrați. Acestea sunt amplasate pe teritoriul localităților Recaș și Remetea Mare și pe cel al Hergheliei Izvin.
Pentru suprafețele de teren de lângă herghelie, constructorii vor face o protectie cu panouri fonoabsorbante pe toata lungimea tronsonului de autostradă din această zonă. „M-aș fi bucurat de două ori mai mult poate, dacă vedeam, concomitent, măsuri de reîmpădurire, pentru că doar lucruri de acest gen vedem în ultima perioadă: vedem că tăiem într-o veselie păduri, fără să avem inițiative de reîmpădurire”, a declarat Adrian Diaconu.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…