Categories: EconomicSănătate

„Asistentele” wireless, o solutie pentru criza de personal din spitale

Un plasture, o aplicație deșteaptă și o conexiune wireless ar putea înlocui, la început experimental, turele asistentelor printre paturile bolnavilor internați la Spitalul Județean. Pulsul și temperatura bolnavilor sunt monitorizate mult mai eficient, datele fiind transmise în timp real la camerele de gardă.

O companie din Marea Britanie a inaugurat, miercuri, la Timișoara, un centru de inovaţie unde vor fi create, printre alte minuni hi-tech, aplicaţii medicale wireless de monitorizare a pacienţilor, care vor putea salva mii de vieţi. Compania îşi propune să angajeze 50 de specialişti români. „Alături de Londra, Cambridge, Oxford, Hong Kong şi Tokyo, oraşe în care desfăşurăm o parte din operaţiuni, am ales Timişoara pentru a construi o echipă de elită, care va produce aici aplicaţii software pentru toate operaţiunile şi sistemele tehnologice pe care le desfăşurăm la nivel mondial. Inginerii timişoreni se vor bucura de un înalt prestigiu în domeniul dezvoltării de noi tehnologii. Munca lor, ce va purta emblema Made in Timişoara, va fi cunoscută şi apreciată în întreaga lume”, spune Barry Jones, managerul general al companiei.

Una dintre inovaţiile care vor fi dezvoltate la Timişoara este un sistem wireless de monitorizare a funcţiilor vitale ale pacienţilor internaţi în spital. „Sună destul de ciudat că suntem în 2013 şi totuşi, când cineva ajunge în spital, o dată la șase ore, o asistentă vine să ia pulsul şi temperatura pacientului, pe care le scrie pe o bucată de hârtie. Agravarea stării pacientului trebuie semnalată atunci când se întâmplă. Boala nu aşteaptă șase ore până vine asistenta”, explică Anthony Sethill – CEO.

Sistemul presupune un plasture de unică folosinţă, care monitorizează ritmul cardiac şi respirator şi temperatura pacienţilor. Aplicaţia transmite toate datele către camerele de gardă. Sistemul ar putea fi testat pentru început la Spitalul Judeţean din Timişoara. „Mi se pare extrem de utilă această aplicație. Cred că ar avea aplicaţii majore mai ales la noi, unde cred că este notoriu faptul că există o lipsă enormă de personal. Or, acest dispozitiv face munca de monitorizare pe care ar trebui să o facă o asistentă ”, a spus şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară a SCJUT, Mihai Ionac. Implementarea acestui sistem ar reduce cheltuielile unităţii medicale, bolnavii ar sta mai puţine zile în spital, iar numărul reinternărilor în secţiile de urgenţă ar fi eliminat, spun producătorii.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Care au fost cele mai bogate comune din Timiş în 2025. Surpriza de pe primul loc

În ultimii ani, trei comune periurbane Timişoarei şi-au disputat „titlul” de cea mai bogată comună…

30 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

47 de minute ago

Timișorenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor și pentru schimbarea legislației în domeniu

Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru…

12 ore ago

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin…

12 ore ago

„Cazul Samca”, premieră la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”

Mai mult decât o poveste. „Cazul Samca” este o reflecție profundă asupra violenței invizibile, a…

16 ore ago

Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo

Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu…

20 de ore ago