Drum bun, Poli sau cum te vei numi

Dinamo revine la Timișoara. Joacă pe stadionul „Dan Păltinișanu” împotriva lui Poli, ACS Poli. Privind de departe, străin de frământările fotbalistice locale, ai spune că pentru Timișoara este meciul anului. După ce am dominat în era BKP un Dinamo neputincios în fața celor de la Poli, revenim în prima ligă din poziția echipei mici, fără pretenții, cu principal obiectiv salvarea de la retrogradare. Nici energiile din jurul echipei nu mai sunt cele de pe vremea în care trăiai cu satisfacția că vei bate bate de două ori pe an „câinii roșii”. De data asta, necunoscuta meciului cu Dinamo nu ar fi neapărat rezultatul, forma sportivă, jocul echipei, ci interesul Timișoarei pentru noua echipă patronată de administrația locală și Universitatea Politehnică.

Mi-aș aminti de acel 2-0 din august 2002 dintre Poli AEK și FC Bacău. Atunci lumea nu era atât de ostilă „minunii” aterizate la Timișoara, ci mai degrabă curioasă de cadoul oferit de PSD iubitorului de fotbal de pe Bega, struțo-cămila încropită electoral de Cozmin Gușă, Toni Doboș și baronașul local Dan Ioan Șipoș. Ca și atunci, și acum ne vom respecta statutul de echipă mică, departe de speranțele avute în timpul lui Marian Iancu, când Timișoara și tifoseria s-au bucurat de un alt proiect venit pe cai mari de la București. Acum compromisul vine de la Recaș, comună aflată la câțiva kilometri de Timișoara, dar este privit din mijlocul fostei peluze ca și cum ar fi un implant din fundul Moldovei, asezonat cu același parfum politic de acum 11 ani.

Pe vremuri, o victorie a lui Dinamo pe „Dan Păltinișanu” bucura multă „lume bună” prin Direcția de Finanțe Timiș și alte slugi din arbitrajul local. Acum însă nu mai pot băga mâna în foc că un eșec al lui ACS Poli nu va aduce mai multă „lumină” pe alte arene timișorene, la fel de universitare. Forțând un exercițiu de imaginație, noua Poli ar fi putut juca împotriva lui Dinamo cu Scutaru în centrul defensivei, Belu Iordache pe dreapta, Poparadu, Petre, Gorobsov, Popovici și Goga, la mijloc, plus Axente în atac, componenți ai altor formule Poli pentru care peluza a cântat de atâtea ori și atât de frumos Horto Magiko.

Pentru Velcea, Rosenblum, Nicolae Robu sau Titu Bojin, meciul cu Dinamo depășește calculul celor trei puncte puse în joc. Nu am nicun dubiu că lumea va veni la stadion în număr mult mai mare decât în liga secundă. Poate vor fi 10.000 de spectatori. Nu m-ar mira să fie 15.000. Programarea în nocturnă și aerul primei divizii vor scoate din casă timișoreanul care n-a plecat în concediu. Însă asta nu e totul. Nu m-ar mira să-l văd pe primarul Robu cum se laudă cu o asemenea audiență după un 0-0 anost, iar peste două săptămâni să bată vântul în tribune la meciul cu Mediașul. Mai important decât rezultatul în meciul cu Dinamo sunt entuziasmul echipei, jocul imaginat de Velcea, ambiția jucătorilor, pofta de spectacol și driblingul la sacrificiu făcut de Bărbuț. Restul e ipocrizie și multă gargară ieftină, vezi mintea cea de pe urmă a rapidiștilor „indignați” de barajul cadou făcut de federație.

Încercam să mă conving că doza politicului în toată această schismă vine din partea ACS, dar mai ales din schema administrativă din spatele echipei. Chiar decuplasem de la ideea că undeva în PNȚCD ar exista nu știu ce planuri pentru sabotarea echipei de Liga 1. Asta până când am văzut răspunsurile consilierilor Adrian Orza, Flavius Boncea și Bogdan Herzog, cum că ei nu pot simți ceva pentru ACS Poli Timișoara, deoarece această formă de Poli nu e Poli, ci AC Recaș. OK, o fi AC Recaș. Tocmai aici cineva dovedește că nu gândește sănătos. La orice oră din zi sau din noapte aș afirma că mi-aș dori – într-un meci de cupă, să zicem – ca Milenium Giarmata să bată fostul brand al Miliției. Ce, eu trebuie să simt ceva pentru Vardar ca să-mi doresc să piardă Steaua în preliminariile Champions League?!

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

5 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

12 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

12 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

13 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

14 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

17 ore ago