Categories: Administratie

Primarul PDL de Jimbolia tine cu dintii de viceprimarul liberal

Puciurile programate de PDL şi PP-DD în Timiş sunt un adevărat fiasco. Primarul PDL din Jimbolia, Darius Adrian Postelnicu, nici nu vrea să audă de înţelegerea dintre cele două partide. Aceasta vizează un ajutor reciproc pentru schimbarea a cel puţin opt viceprimari din USL, acolo unde PDL şi PP-DD deţin majoritatea în consiliile locale. La Jimbolia, voturile aleşilor locali PDL şi PP-DD sunt suficiente pentru debarcarea din funcţie a viceprimarului Daniel Gorgan (PNL).

Persoane din conducerea PP-DD au fost luni la primarul din Jimbolia. I-au spus de înţelegere şi i-au dat pe tavă modelul de convocator pentru şedinţa extraordinară, dar şi un model de proiect de hotărâre pentru schimbarea viceprimarului liberal. „Au fost zvonuri, dar nu este nimic concret. Habar n-am de discuţiile de la nivel judeţean între PDL şi PP-DD. Astfel de discuţii mă depăşesc. Nu se pune problema unei şedinţe extraordinare de schimbare a viceprimarului. Eu l-am numit pe viceprimar, suntem în regulă şi funcţionăm bine”, ne-a declarat primarul Darius Postelnicu.

Săptămâna trecută, PDL şi PP-DD au încercat să schimbe și viceprimarul PSD de la Recaş. Puciul a eșuat după ce unul dintre consilierii locali PDL şi-a dat demisia. Dacă la Recaş trebuia să fie numit un viceprimar PDL, la Jimbolia, conform înţelegerii la nivel judeţean, ar urma să vină viceprimar un reprezentant al PP-DD. Pe lista negociată între PDL şi PP-DD, după schimbarea viceprimarilor USL, la Recaş, Mănăştiur, Periam şi Sînandrei ar urma să fie instalaţi viceprimari PDL, iar la Jimbolia, Traian-Vuia, Giarmata şi Otelec, viceprimari PP-DD.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

2 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

3 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

7 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

8 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

8 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

8 ore ago