Categories: Ziaristu' de terasă

Robu, in cazul Ionut Nasleu: ori minte, ori gafeaza

În fine, după mai multe refuzuri de-a comenta pe marginea subiectului, vineri, primarul Nicolae Robu a catadicsit să scoată câteva cuvinte referitoare la protejatul său, Ionuț Nasleu. Acesta a fost dat afară de premierul Victor Ponta, fără explicații, din funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Restituire a Proprietăților (ANRP). Dacă nu au existat explicații oficiale, în schimb s-au făcut foarte multe speculații privind demiterea acestuia. Una ar viza legăturile periculoase dintre fostul PRM-ist și Gigi Becali, ultimul având pe rol două procese cu ANRP, dintre care unul a fost câștigat, urmând să primească 56 milioane de euro pe un teren ale cărui drepturi litigioase le-a cumpărat doar cu un milion de euro.

Revenind la Robu, el a afirmat că nu s-a interesat de motivele demiterii. „Nu am cerut nimănui explicații. Numirile și destituirile nu sunt competența mea”, a afirmat liderul PNL Timiș. Și asta, în condițiile în care chiar el l-a promovat pentru funcția în cauză. „Ziaristul de terasă” nu poate afirma că ditamai primarul Timișoarei minte, dar crede că ascunde adevărul atunci când afirmă că nu s-a interesat de demitere. Chiar să nu te interese de ce un om pentru care ți-ai pus obrazul a fost dat afară? Dar dacă a fost prins că are mâinile prea lungi? Dar dacă s-a descoperit că are competențele manageriale ale unui birjar? Sau poate nu venea la lucru, obosit de nopțile lungi alături de prietenii săi, maneliștii?

Prin urmare, dacă Robu chiar a spus adevărul, mi se pare c-a făcut o gafă mult mai mare decât dacă ar fi mințit. Cu atât mai mult cu cât a recunoscut, dând dreptate „Ziaristului de terasă”, că va avea în continuare grijă de Nasleu, urmând să-i caute o nou slujbă. Evident, la stat, și într-o funcție de conducere. „În continuare, Ionuț Nasleu are susținerea mea pentru orice poziții care se vor mai ivi”, a spus Robu. E clar, nu? Incompetent (dacă nu ceva mai mult) la București, dar bun pentru o funcție de conducere în Timiș. Și să ne mai plângem că Bucureștiul ne privește ca pe niște provinciali! Ca să nu mai vorbim de latura morală a discuției. Fiindcă a lipit niște afișe în campanie și l-a susținut pe Robu, chiar trebuie să primească un job de conducere și bine remunerat la stat? Pe motiv de asistat social, că de competențe nu se pune problema!

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

La Poli treburile stau bine, dar ar fi sănătoasă puțină îngrijorare

Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…

2 ore ago

Semifinala barajului România – Turcia se difuzeză joi la Cinema City

Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

13 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

16 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

16 ore ago