Categories: Sănătate

Timisenii incep sa prefere medicii din strainatate

Tot mai mulţi pacienţi români se tratează în străinătate. Deşi serviciile sunt mai scumpe, numărul timișenilor care au ales să fie consultați de medici străini a crescut cu aproape 30% în ultimii patru ani. Ei pot primi înapoi o parte din bani pe care i-au plătit, dar trebuie să se înarmeze cu multă răbdare.

Asiguraţii care au beneficiat de servicii medicale peste hotare își pot recupera o parte din cheltuieli de la statul român. Decontarea se face însă la tariful din România, indiferent de preţul pe care pacientul l-a plătit în străinătate. La întoarcerea în ţară, trebuie depusă o cerere la casa de asigurări pentru rambursarea cheltuielilor, alături de documentele justificative ale tratamentului făcut în străinătate.

„Trebuie să depună la sediul CJAS Timiș un dosar care să conțină o copie după buletin, o adeverință prin care i se atestă calitatea de asigurat, actele de internare, facturile sau chitanțele în original și copii legalizate făcute de un traducător în limba română. Mai trebuie depus și un extras de cont, pentru că, în momentul în care dosarul va fi aprobat, suma decontată va fi transferată în contul beneficiarului”, explică Oana Răchitan, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș.

Dosarul va fi trimis la Bucureşti, unde o comisie va decide dacă va fi sau nu decontat, în funcţie de bugetul pus la dispoziţie. În primul trimestru al acestui an, la CJAS Timiş au fost depuse aproximativ 15 dosare. Pacienţii trebuie să aştepte însă chiar şi un an până când îşi recuperează banii.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 minute ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

39 de minute ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

59 de minute ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

O oră ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 ore ago