Categories: Politica

Boncea si Herzog au primit cartonas galben de la Vali Moldovan

Soarta consilierilor locali PNŢCD, Flavius Boncea şi Bogdan Herzog este incertă. Valentin Moldovan, preşedintele PNŢCD Timiş, este nemulţumit de activitatea lor, arătându-le cartonaşul galben. Moldovan nu crede că aleşii locali ai PNŢCD fac opoziţie adevărată. El i-a convocat la discuţii cu prilejul Biroului Permanent Judeţean al PNŢCD Timiş din 30 septembrie.

Dacă Adrian Orza va merge la convocare şi îşi va prezenta raportul, Bogdan Herzog nici nu se gândeşte să se prezinte la întâlnire. El nu îl recunoaşte ca preşedinte pe Valentin Moldovan. „Mie îmi vine să râd. Nici nu ştiu ce să zic. Noi suntem singurii care fac opoziţie acolo, dacă vă uitaţi şi pe voturi şi pe intervenţii o să vedeţi. Restul sunt cam toţi pe o mână. Flavius Boncea şi cu mine sunt singurii care fac opoziţie adevărată. Chiar îmi vine să râd. Probabil pe tertipuri din astea încearcă să ne ia locul. Alegerea lor nu este legitimă. Modul în care s-au comportat cu fostul primar, domnul Ciuhandu, este descalificant moral. Nu mă interesează părerile domnului Moldovan, nici din punct de vedere intelectual şi nici din punct de vedere politic. Cu siguranţă nu mă voi prezenta la convocare”, ne-a declarat Bogdan Herzog.

Preşedintele Valentin Moldovan este ferm. Cei trei consilieri PNŢCD sunt obligaţi să vină să-şi prezinte raportul de activitate. Soarta le va fi decisă de biroul judeţean. „Este un semnal de alarmă, nu sunt mulţumit de activitatea consilierilor locali. I-am chemat la raport şi vom vedea ce va decide biroul judeţean. I-am invitat pe toţi cei trei să-şi prezinte activitatea după un an şi ceva de mandat. Schimbarea înseamnă o decizie destul de dură, nu avem destule informaţii, va decide biroul judeţean”, afirmă Moldovan.

Dacă lui Flavius Boncea şi lui Bogdan Herzog li se va retrage sprijinul politic şi vor pierde calitatea de consilieri locali, în locul lor ar intra Liviu Popescu, preşedintele tineretului PNŢCD Timiş, şi chiar Moldovan. Încă din urmă cu un an s-a vehiculat ideea că este o chestiune de timp până când cei doi vor fi scoşi din Consiliul Local Timişoara.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

7 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

10 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

13 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

14 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

14 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

15 ore ago