Categories: Sport

Liga I – Ioan Niculae confunda, din pacate, clubul Astra cu o plantatie de bumbac

Vaslui – Poli 1-0. Din păcate, etapa a șaptea s-a încheiat nefericit pentru ACS Poli, care a bifat a treia înfrângere consecutivă. Într-un meci care acum câțiva ani năștea ambiții de titlu, scorul final a fost decis de fundașul-golgeter Celeban, care a reușit al zecelea gol în Liga I (șapte anul trecut și trei în sezonul în curs). Nuno Claro, portarul timișorenilor, își putea schimba numele în Nuno Neclaro la gol, dar s-a revanșat apoi prin câteva intervenții spectaculoase. La Poli a jucat din nou titular Ovidiu Pietre (pardon!, Petre), deși și-ar putea păstra acest nume, dacă avem în vedere jocul prestat. Cred că nimeni nu știe de ce e titular meci de meci. Poate prietenii, vorba reclamei la bere…

Fanii timișoreni, cei cu „AC Recaș nu e Poli“, au primit o lecție tocmai din Germania. Suporterii Borussiei Monchengladbach îi îndeamnă pe ultrașii de pe Bega să susțină echipa Timișoarei care evoluează în prima ligă. „Urmați drumul către visul vostru: Politehnica“, a fost mesajul afișat la meciul de campionat cu Werder Bremen. Ideea e, părerea mea, că putem susține, în același timp, și o echipă timișoreană în prima divizie, și una în eșalonul al patrulea. Și eu zic că mai putem susține și altele, și în liga a doua, și a treia… Fotbal să fie! Încrâncenarea și ura nu fac bine nimănui. Nici măcar coafurii…

U Cluj – CFR 0-0. Apropos de coafură, cea a lui Grigoraș încă rezistă, deși e tot mai des plină de… sudori reci. Deși a avut timp trei săptămâni să pună la punct relațiile de joc, CFR-ul era să fie măturat de pe linie de concitadina U Cluj, care a ratat cât pentru două meciuri. Nu a contat nici măcar schimbarea de atitudine a căpitanului Cadu, care a cerut să nu fie convocat pentru etapa precedentă, acuzând forma slabă pe care o traversează.

Pandurii – Dinamo 2-1. Recentul val de antipatie și chiar de violență față de câinii maidanezi s-a simțit și în Oltenia și a făcut ca Dinamo să fie hăcuită la Târgu-Jiu de Pandurii lui Eric, care a fost formidabil în ultima jumătate de oră, cu un asist și in gol de la distanță. Deși nea Gigi Mulțescu a acuzat eliminarea lui Grecu, abia venit la „câini“, arbitrajul a fost apreciat de toată lumea ca fiind correct.

Steaua – Săgeata 5-0. Un alt… grec, Kapetanos pentru prieteni, a revenit cu succes, cu o dublă, în tricoul Stelei. Deși fostul internațional Tibor Selymees își dorea ca echipa sa să fie „o săgeată otrăvită pentru Steaua“, campioana s-a distrat cu trupa din Năvodari cam cum face porcul cu o balegă caldă.

Oțelul – Astra 0-4. Astra a remontat bine după înfrângerea din runda precedentă de pe teren propriu, cu Petrolul, și a îndoit cam tare Oțelul, chiar pe malul Dunării. Patronul echipei mutate la Giurgiu, Ioan Niculae, și-a demonstrat lacunele de caracter în disputa cu africanul Tembo, pe care l-a bălăcărit în direct la teve. Când acesta a „îndrăznit“ să-i răspundă pe același ton, dar în termini civilizați („Chiar dacă e plin de bani, nu o să accept să mă calce în picioare“), reacția lui

Niculae ne-a amintit de un roman celebru, „Coliba unchiului Tom“. Domnul Niculae poate ar trebui să ia în considerare că epoca sclavagistă s-a încheiat demult, iar fotbaliștii, negri sau albi, sunt ființe umane și merită tratați ca atare!

Petrolul – Chiajna 2-0. Petrolul, chiar dacă nu a jucat Grozav (apropos, Gicu s-a transferat în Rusia, la Terek, unde s-a reîntâlnit cu fostul său coleg Bokila), și-a trecut în cont primul succes pe teren propriu în acest sezon.

Corona – Mediaș 1-2. În derbiul echipelor fără victorie până la momentul jocului, Corona a cedat din nou acasă, deși a schimbat antrenorul (a venit Ionel Gane în locul lui Nae Manea).

Ceahlăul – Brașov 1-1. Ceahlăul nu a bifat al patrulea succes stagional, împiedicându-se de FC Brașov, preluată recent de Aurel Țicleanu, dar evoluțțile bune ale nemțenilor l-ar putea propulsa pe coach-ul Miriuță pe banca lui Dinamo.

Viitorul – Botoșani 0-0. Botoșaniul pare să fie un fel de Botoșima până acum în Liga I. Nou-promovata a aruncat în aer clasamentul, fiind neînvinsă după șapte etape și la egalitate de puncte pe podium cu echipele de pe primele două locuri, Astra și Petrolul. Viitorul sună bine pentru Poli, ținând cont că formația lui Gică Hagi e fără victorie până acum, iar vineri vine pe „Dan Păltinișanu“. Un succes ar fi extraordinar acum pentru jucătorii lui Velcea, care au nevoie de moral bun în continuare.

Share
Published by
Adrian Bulubasa

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători puteau rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

7 minute ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

O oră ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

O oră ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

2 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

2 ore ago

Vremea rece a scos la lucru utilajele de deszăpezire pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României/VIDEO

În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și…

3 ore ago