Categories: Politica

Popoviciu il suspecteaza pe Marian Vasile ca vrea sa se lepede de PSD

Deputatul PDL Alin Popoviciu susţine că vicepreşedintele CJ, liberalul Marian Vasile, ar fi vrut să se apropie de PDL, după ce a înţeles că USL nu poate funcționa la nesfârşit. Vasile l-ar fi sunat pe Constantin Ostaficiuc, liderul PDL Timiş, pentru a-i cere un favor. În schimb, i-a făcut o promisiune.

Presupusul apel telefonic al lui Marian Vasile către Constantin Ostaficiuc ar fi fost făcut imediat după ce pedeliştii au cerut, pe Legea 544, lista deplasărilor făcute în străinătate de vicepreşedintele liberal al CJ. „Marian Vasile o ia pe urmele şefului său de partid (n.r. Nicolae Robu). Ăştia de la PNL îmi fac impresia că, timp de 23 de ani, nu au ieşit din ţară şi acum vor să vadă toată Europa. Am impresia că iau globul pământesc, îl învârtesc şi, unde pun degetul, acolo pleacă. Când a văzut Marian Vasile că i-am cerut lista cu deplasările externe, l-a sunat pe Costi Ostaficiuc. Eram cu el în birou. I-a spus domnului Ostaficiuc că ar fi mai bine să nu ieşim cu lista de deplasări și că a discutat şi cu Nicolae Robu şi că ar vrea o mai mare apropiere de PDL. Asta, pentru că PSD îi toacă din toate punctele de vedere şi că ştie că relaţia lor nu mai poate dura. A mai spus şi că trebuie să avem o discuţie şi să vedem cum putem bate împreună PSD”, susține Alin Popoviciu.

Liberalul Marian Vasile nu recunoaște decât convorbirea cu pedelistul Constantin Ostaficiuc. „Da, l-am sunat, spunându-i că sunt intrigat de această iniţiativă a PDL care mă vizează personal. Pentru toate deplasările în străinătate am avut o motivaţie serioasă şi rezultate concrete. În legătură cu apropierea de PDL nu este nimic adevărat. Nu am afirmat aşa ceva. Sunt picanterii marca Alin Popoviciu. E normal ca el să-şi dorească să bage intrigă între noi, dar noi, în USL Timiş, ne înţelegem foarte bine. Popoviciu vrea să bage zâzanie între noi, ceea ce nu se va întâmpla”, ne-a declarat Vasile.

În ultimul an, tânărul vicepreședinte liberal al CJ Timiș a fost plecat de trei ori la Bruxelles, de câte două ori la Strasbourg și la Szeged şi câte o dată la Limoges, Paris, Bekescsaba și Dnipropetrovsk, dar și în Albania şi Suedia. Adunat, Marian Vasile a stat 44 de zile în străinătate

, inclusiv transportul până la destinație.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

6 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

7 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

7 ore ago

Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări

În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic,…

9 ore ago

A devenit funcțională stația de autobuz nou înființată la Parcul Botanic

Așa cum Primăria Timișoara anunțase în urmă cu mai multe luni, la Parcul Botanic a…

10 ore ago

La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri

În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această…

10 ore ago