Categories: Administratie

Robu este foarte nemultumit de spatiile verzi ale orasului

Primarul Nicolae Robu se declară total nemulţumit de cum arată parcurile și zonele verzi ale orașului. Edilul spune că au existat foarte multe probleme cu firma care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi. În luna august a fost organizată o licitaţie privind întreținerea spațiilor verzi, ea fiind însă contestată.

Ca multe alte parcuri din Timişoara, Parcul Uzinei din cartierul Fabric este neîngrijit, plin de mucuri de ţigară pe jos şi cu un gazon care este mai mult galben decât verde. Este doar unul dintre parcurile din oraș care i-au adus multe nemulțumiri primarului Robu. Conform edilului şef, vina aparţine firmelor care au colaborat până acum şi care nu şi-au onorat contractul. “Dincolo că nu poate să arate extraordinar în septembrie, este o realitate că noi am avut foarte mari probleme cu firma de întreţinere a spaţiilor verzi din oraş. În multe locuri din Timişoara, inclusiv în Parcul Uzinei, nu s-a asigurat întreţinerea spaţiilor verzi. Sunt foarte nemulţumit de modul în care arată multe din spaţiile verzi ale Timişoarei. Cu atât mai mare mi-e nemulţumirea cu cât pun mare preţ pe spaţiile verzi. Am avut probleme şi în Dacia, Circumvalaţiunii, unde un parc foarte frumos a ajuns să arate rău. Au fost între timp reparate toate fântânile, sistemul de irigare computerizat şi a început să se revigoreze, dar din păcate este prea târziu. De asemenea, în cartierul Soarelui s-a întâmplat la fel. Asta este trista realitate. Nu toate firmele îşi onorează relaţia cu Primăria Municipiului Timişoara”, spune primarul Nicolae Robu.

În urmă cu o lună a fost organizată o nouă licitaţie pentru întreţinerea zonei de parcuri şi spaţii verzi. Zona centrală a oraşului a fost câștigată de Horticultura, care a avut contract pe această locație și până în prezent. În schimb, celelalte zone din oraș au fost adjudicate de către SC. Rogera, firmă care aparţine familiei şefului de cabinet al senatorului liberal Ben-Oni Ardelean, Răzvan Anheliuc, lider al TNL Timiș. Firma SC Bindalim a contestat una dintre zone, considerând că preţul anunţat de câştigător este prea mic. Până la noua licitație, de întreținerea spațiilor verzi din oraș, cu excepția zonei centrale, s-au ocupat SC Drufec și SC Bindalim.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Motive de îngrijorare! Rezultate Simulare Evaluare Națională 2026, cu o treime de note sub cinci. Nici Timișul nu face excepție

Rezultatele la Simulare Evaluare Națională 2026 au fost anunțate în cursul zilei de astăzi. Datele…

30 de minute ago

Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al…

O oră ago

Au demarat primele lucrări la reabilitarea zonei Piața Traian/FOTO

Lucrările care vor transforma total zona Piața Traian și străzile adiacente au demarat. Viceprimarul Ruben…

2 ore ago

Indemnizațiile de șomaj se plătesc mai devreme, înainte de Paști

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale,…

2 ore ago

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…

4 ore ago

Adversar redutabil pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici preia Minaur Baia Mare

După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…

4 ore ago