Categories: Klaus Vaterland

Mineriada de catifea

„Mineriada profesorilor”, cum a numit-o primarul Robu, e pe cale de-a se lăsa cu dosare penale și salarii tăiate. Pentru că nu aveau la îndemână galerii, abataje și alte subterane, dascălii de la Colegiul Tehnic de Vest din Timișoara (fostul liceu de Construcții 2) s-au baricadat în cancelarii, săli de clasă, toalete și ce au mai găsit dânșii la îndemână în imobilul din care Consiliul Local Timișoara voia să-i dea afară până șa începerea anului școlar.

Pentru cei care nu cunosc miza acestui scandal, să recapitulăm: municipalitatea s-a săturat să plătească pentru Liceul de Arte o chirie imensă (cca 500.000 euro/an) unei fundații evreiești și a decis mutarea viitorilor artiști în clădirea actualului Colegiu Tehnic de Vest (pe lângă Casa Studenților). Iar pe tinerii studioși pe partea tehnică i-a azvârlit în imobilul școlii generale nr. 9, de pe b-dul Liviu Rebreanu.

După cum bine s-a observat, primarul Robu nu este un adevărat Victor Ponta. Nu știe să mintă așa frumos precum premierul în fața celor de la Roșia Montană sau în dialoguri cu hipsterii din Piața Universității, așa că omul s-a dus la negocieri cu vorbe grele după el. Așa s-a ajuns la aprecierea că dascălii de la Colegiul Tehnic fac o mineriadă. Ba chiar i-a amenințat că-i pune să plătească jumătatea aia de milion de euro pe care primăria nu mai vrea să o plătească la Caritatea evreiască. În replică, profesorii protestatari se întrebau de ce trebuie să se mute ei pe Rebreanu, la dracu’ în praznic, când ar putea fi mutați cei de la Liceul de Arte acolo. Că elevii de la Tehnic sunt veniți de la țară via gară sau autogară, ambele aproape de actuala locație.

În fine, una peste alta, subiectul lasă loc la multe întrebări și la câteva concluzii, după cum urmează: De ce lucrurile astea sunt lăsate pe ultimele zile înaintea începerii anului școlar, ca finalmente să nu se mai poată face nimic, iar primăria să nu poată duce la îndeplinire o hotărâre, bună-rea, a consiliului local? De ce trebuie acum să plătească tot timișoreanul cei 500.000 de euro chirie la Arte pentru mofturile unuia sau altuia? Ori pentru incapacitatea executivilor din primărie de a face o treabă până la capăt? De ce trebuie să avem două colegii pe profil de construcții în Timișoara, unul în Iosefin și unul pe Gh. Lazăr? Și-așa n-are cine să-ți pună o gresie în casă. Tragi cu tunul și nu găsești un meșter din Șagului până-n periferia Veronei.

De ce trebuie să scoatem pe bandă absolvenți de liceu când pe piață e nevoie de meșteri învățați în profesionale? Câți elevi de la colegiul ăsta Tehnic au luat bacalaureatul anul acesta? Și cam ce ar trebui să se întâmple cu o „fabrică” care are „produs finit” ZERO? De cealaltă parte a logicii, de ce primăria nu-și folosește toate spațiile inventariate când se pune să facă modificări din astea pompieristice în învățământul local? Câte clădiri-internat avem în Timișoara date la tot felul de instituții care nu au treabă cu administrația locală? De ce primăria stă într-o fostă școală comercială pe Loga 1, iar în sediul ei din Primăria Veche bate vântul Direcției Agricole ori prin cuibul județean al conservatorilor Mariei Grapini?

Și câte altele care țin mai degrabă de strategii pe termen lung, de dialogul autorităților locale cu Ministerul Educației, despre ce se vrea în viitor cu învățământul, mai ales cu învățământul falimentar, cu cel profesional etc. Nu în ultimul rând, l-aș întreba pe viceprimarul Traian Stoia cum a avut inimă să-și lase colegii de la Colegiul Tehnic de Vest, unde a fost pedagog ani buni, cine mai știe… de prin 1920 până până în preajma revoluției anticomuniste, și n-a intervenit pe lângă Nicolae Robu cu o vorbă bună, ca să nu se mai ajungă la astfel de manifestări asemuite mineriadelor? Dacă uită așa repede de unde a plecat, te poți aștepta la orice, că prin 2043 îi abandonează și pe Frații Cristescu.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara

DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura "Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de…

O oră ago

Conflict 3 la 1 într-o şcoală din Lugoj. Noroc cu intervenţia poliţiştilor

În aceatsă săptămână, polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că, în…

5 ore ago

C9. Peciu Nou, scorul campionatului după ce a dat de pământ cu Periamul

Etapa a 13-a din Liga a 3-a a început vineri şi aproape pe toate stadioanele…

5 ore ago

Echipele distribuitorului de energie electrică se află în continuare pe teren/UPDATE

Pentru a rezolva problemele apărute ca urmare a vremii, pe teren sunt mai multe echipe…

6 ore ago

Demarează acțiunea de autorizare a comercianților stradali de produse specifice de Sfântul Nicolae

Cei care doresc comercializarea de produse specifice de Sfântul Nicolae la Timișoara sunt așteptați să…

6 ore ago

Sâmbăta viitoare se deschide Târgul de Crăciun de la Timișoara

Peste doar o săptămână, la Timișoara se va deschide cea mai nouă ediție a Târgului…

7 ore ago