Sindicalistii Colterm acuza: directorul Pampu, protejat de politisti

Poliţiştii timişeni sunt mână în mână cu directorul Colterm, Petrică Pampu. Cel puţin asta susține liderul unuia dintre sindicatele de la Colterm, Costică Azoiţei. El a făcut o plângere penală la Inspectoratul Poliţiei Timiş, iar oamenii legii au făcut-o uitată de mai bine de cinci luni de zile. Pampu a reuşit să cadă la pace cu două dintre cele patru sindicate din Colterm după ce i-a promovat în funcţii pe liderii acestora. Agentul principal de poliţie Toma Ionescu de la Serviciul Investigaţii Criminale al IPJ Timiş a înregistrat plângerea penală pe 3 aprilie 2013. De atunci nu s-a mai auzit nimic de ea. Plângerea penală împotriva lui Petrică Pampu a fost depusă de Sindicatul Exploatare Cet-Centru, în ea fiind sesizate mai multe abuzuri pe care directorul Colterm le-ar fi săvârşit într-o perioadă relativ scurtă. În plângerea „uitată” probabil într-un sertar, lui Petrică Pampu i se aduc patru mari capete de acuzare. 

El este acuzat că intervine brutal în activitatea sindicală. Azoiței afirmă că Pampu presează angajații Colterm să se retragă din sindicat, în caz contrar fiind ameninţaţi că vor fi disponibilizaţi. Tot cu disponibilizarea sunt ameninţaţi şi membrii din conducerea sindicatelor. Acestora li se cere să retragă acţiunile în instanţă întreprinse împotriva Colterm pentru drepturi salariale. Pampu este acuzat şi că nu respectă mai multe hotărâri judecătoreşti. Este vorba de plata salariilor în termenul legal. „De la numirea domnului Petrică Pampu în funcţia de director general şi până acum, acesta a acţionat pe toate căile pentru desfiinţarea sindicatului nostru prin ameninţări directe şi indirecte cu ajutorul şefilor de secţii”, spune Costică Azoiţei, preşedintele sindicatului Exploatare Cet-Centru. Petrică Pampu nu este în război decât cu două din cele patru sindicate din Colterm. El a rezolvat jumătate din problemele sindicale prin avanarea în funcţie a doi dintre cei patru preşedinţi de sindicat din societatea din subordinea Consiliului Local.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

5 minute ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

2 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

2 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

2 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

2 ore ago

Primăria Timișoara dorește semnarea unui parteneriat pentru a ajuta la adopția câinilor din adăpostul Danyflor

Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…

2 ore ago