Categories: Administratie

Strada Musicescu, inaugurata pe bucati

Strada Musicescu, aflată acum în lucru, va fi redată circulației pe bucăți. În totalitate, cea mai lungă stradă din Timişoara va fi finalizată în vara anului viitor. Lucrările la strada Musicescu se desfăşoară cu intensitate potrivită, afirmă Nicolae Robu. Societatea de Drumuri Municipale (SDM) nu s-a mobilizat chiar imediat după semnarea contractului, caz în care lucrarea ar fi fost într-un stadiu mai avansat.

În prezent, se lucrează pe porţiunea Calea Martirilor înspre Urseni. „Strada Musicescu este introdusă acum în reabilitare şi se lucrează pe porţiunea de la Calea Martirilor înspre Urseni. Acolo circa un kilometru din lucrare are deja fundaţia pregătită pentru turnarea asfaltului. Probabil că la primăvară abia vom reuşi să finalizăm această lucrare amplă. M-am plâns pentru că am fi putut fi într-un stadiu mai avansat, dacă SDM s-ar fi mobilizat de la început,, imediat după semnarea contractului. Din păcate nu a avut forţă de munca, a avut diverse dificultăţi interne şi nu ne-a dat satisfacţia să vedem că lucrările demarează deîndată, după semnarea contractului”, spune primarul.

Robu afirmă că în această toamnă se va inaugura prima porţiune din Musicescu, iar pe măsură ce fiecare porţiune din stradă se va da în folosinţă, se va face câte o inaugurare. Primarul Nicolae Robu crede că inaugurarea finală se va face în vara anului viitor. “Prima portiune de circa 1 km, poate 800 de metri, nu ştiu exact cât va fi, va fi dată în circulaţie în această toamnă. Restul străzii va fi gata în primăvara anului viitor, înspre vară. Eu cred că abia înainte de a pleca în vacanţa de vară, în 2014, vom avea în totalitate asfaltată strada cu trotuarele amenajate şi tot ce este în jurul ei”, a mai spus edilul şef. De reabilitatea străzii Musicescu se ocupă SDM, iar valoarea lucrării se ridică la 7,7 milioane de lei, bani de la bugetul local.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…

O oră ago

Adversar redutabil pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici preia Minaur Baia Mare

După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…

2 ore ago

De neînvins. Fetele de la Gimnaziala 24, imperiale și în competiția de fotbal

Există momente care rămân marcante pentru identitatea unei instituții, iar victoria răsunătoare a echipei de…

3 ore ago

Gheorghe Falcă despre opțiunile PNL, dacă PSD rupe coaliția: “Ori facem un guvern minoritar, ori lăsăm PSD să guverneze”

Partidul Național Liberal  are pregătite două opțiuni în cazul în care PSD decide să rupă…

4 ore ago

La Sânnicolau Mare au fost aniversaţi 145 de ani de la naşterea marelui compozitor Béla Bartók

În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui…

4 ore ago

Timișoara primește 68 de milioane de lei fonduri europene Regio Vest pentru finalizarea Centrului MultipleXity

Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din…

5 ore ago