De ce nu poate fi demis Velcea de la ACS Poli

Apele sunt din ce în ce mai tulburi la ACS Poli. Relaţia între banca tehnică şi conducerea clubului a devenit încordată. Rezultatele foarte proaste, dacă e să omitem statisticile din jocurile de la începutul campionatului, au adus în discuţie inclusiv demiterea lui Valentin Velcea. Acesta pare însă să-și fi asigurat serios spatele, cu o clauză contractuală beton și nu se sfiește să-și declare acum nemulțumirea față de lotul pe care îl are la dispoziție.

Spre surprinderea generală, în conferinţa de presă în care ar fi trebuit să vorbească despre jocul de vineri cu Corona Braşov, Vali Velcea a preferat să expună unele probleme de la club. Antrenorul a spus, tăios, că bugetul pus la dispoziție de club pentru transferul unor jucători pe care i-a dorit a fost „zero barat”. Întrebat despre eventualele nemulţumiri faţă de conducerea clubului, Velcea replicat sec: „Nu răspund! Antrenez ceea ce am!”. „Nu cred că va fi un rezultat negativ şi, chiar dacă va fi, ne vom da seama că atât se poate”, s-a rezumat să spună tehnicianul lui ACS Poli, conform www.sporttim.ro.

Ciudat este că, spre deosebire de alte dăți, conferinţa de presă a lui Vali Velcea nu a fost redată şi pe site-ul oficial al clubului. Aici a apărut doar o informare în care se precizează că pentru întâlnirea cu Corona Braşov nu sunt apţi Nohai (suspendat), dar şi Scutaru şi Szekely (accidentați). Se pare însă că „accidentările” lui Scutaru şi Szekely au legătură mai degrabă cu atmosfera extrem de încordată din ultima vreme de la lot. Prin ieşirea din timpul conferinţei de presă, Valentin Velcea lasă de înţeles că relaţia cu șefii săi nu mai e la fel de bună ca până nu de mult.

Surse din cadrul clubului spun că el nici măcar nu poate fi demis, asigurându-și postul printr-o clauză contractuală semnată recent. Conform noului contract, Velcea este unul dintre cei mai bine plătiţi antrenori din Liga I, primind în fiecare lună 7.000 de euro. Din câte se pare, surse din cadrul clubului spun că tehnicianul a fost extrem de atent la unele detalii contractuale. Cel mai important ar fi acela conform căruia, în cazul în care este demis, Velcea va primi incredibila sumă de 100.000 de euro! E greu de crezut, în aceste condiţii, că va îndrăzni cineva să-i ceară oficial demisia lui Velcea, chiar dacă rezultatele vor continua să fie la fel de proaste.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

5 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

6 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

8 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

10 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

11 ore ago