De ce nu poate fi demis Velcea de la ACS Poli

Apele sunt din ce în ce mai tulburi la ACS Poli. Relaţia între banca tehnică şi conducerea clubului a devenit încordată. Rezultatele foarte proaste, dacă e să omitem statisticile din jocurile de la începutul campionatului, au adus în discuţie inclusiv demiterea lui Valentin Velcea. Acesta pare însă să-și fi asigurat serios spatele, cu o clauză contractuală beton și nu se sfiește să-și declare acum nemulțumirea față de lotul pe care îl are la dispoziție.

velcea

Spre surprinderea generală, în conferinţa de presă în care ar fi trebuit să vorbească despre jocul de vineri cu Corona Braşov, Vali Velcea a preferat să expună unele probleme de la club. Antrenorul a spus, tăios, că bugetul pus la dispoziție de club pentru transferul unor jucători pe care i-a dorit a fost „zero barat”. Întrebat despre eventualele nemulţumiri faţă de conducerea clubului, Velcea replicat sec: „Nu răspund! Antrenez ceea ce am!”. „Nu cred că va fi un rezultat negativ şi, chiar dacă va fi, ne vom da seama că atât se poate”, s-a rezumat să spună tehnicianul lui ACS Poli, conform www.sporttim.ro.

Ciudat este că, spre deosebire de alte dăți, conferinţa de presă a lui Vali Velcea nu a fost redată şi pe site-ul oficial al clubului. Aici a apărut doar o informare în care se precizează că pentru întâlnirea cu Corona Braşov nu sunt apţi Nohai (suspendat), dar şi Scutaru şi Szekely (accidentați). Se pare însă că „accidentările” lui Scutaru şi Szekely au legătură mai degrabă cu atmosfera extrem de încordată din ultima vreme de la lot. Prin ieşirea din timpul conferinţei de presă, Valentin Velcea lasă de înţeles că relaţia cu șefii săi nu mai e la fel de bună ca până nu de mult.

Surse din cadrul clubului spun că el nici măcar nu poate fi demis, asigurându-și postul printr-o clauză contractuală semnată recent. Conform noului contract, Velcea este unul dintre cei mai bine plătiţi antrenori din Liga I, primind în fiecare lună 7.000 de euro. Din câte se pare, surse din cadrul clubului spun că tehnicianul a fost extrem de atent la unele detalii contractuale. Cel mai important ar fi acela conform căruia, în cazul în care este demis, Velcea va primi incredibila sumă de 100.000 de euro! E greu de crezut, în aceste condiţii, că va îndrăzni cineva să-i ceară oficial demisia lui Velcea, chiar dacă rezultatele vor continua să fie la fel de proaste.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

barley a spus: (octombrie 4th, 2013 at 09:37 )

Cum poate sa-si bata joc de noi fanfaronul asta de primar. Parca nu au fost destui banii pompati de Orza in buzunarele lui Jabba, acum si mascariciul asta de Robu incearca cu banii nostri sa se dea mare investitor in fotbal.

morlowe a spus: (octombrie 4th, 2013 at 13:13 )

Pe vremea aia banii bagati in club au dus la cupe europene an de an. Ceea ce inseamna ca au intrat in club nu la iancu!

belo a spus: (octombrie 4th, 2013 at 09:49 )

e clar, marele velcea incepe sa piarda, putin cate putin, vestiarul, ceea ce ar trebui sa-i fie fatal. la fel de clar e si conflictul cu conducerea. daca are clauza asta, cei care i-au bagat-o in contract trebuie sa dea socoteala.

uite ce zic specialistii a spus: (octombrie 4th, 2013 at 11:38 )

sa fie demis ca asa vor „specialistii?

asa zic specialistii a spus: (octombrie 4th, 2013 at 11:43 )

sa fie inlocuit cuy Marean Pana,sau cu Marean Duna,sau cu Marean Lita, sau cu Marean Luta,sau cu Marean Trica ca asa vor specialistii….

uwe a spus: (octombrie 4th, 2013 at 11:50 )

@uite ce zic specialistii
pentru a-l demite pe velcea nu trebuie sa intervina specialistii in fotbal. si aia care au jucat toata viata lor hochei si-ar da seama cat de limitat e acest individ posesor de carnet de antrenor.
asta e culmea, nu sunt solutii pentru inlocuirea lui velcea. ce le poate debita unora mintea aia ingusta. pe un antrenor il tin in viata rezultatele, nu declaratiile acide la adresa celor care sustin echipa, iar velcea ar trebui sa stea pres in fata timisorenilor, pentru ca e platit regeste din banii acestora. daca nu i-a convenit lotul, de ce a mai continuat?

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (octombrie 5th, 2013 at 03:48 )

VELCEA POATE FI DEMIS SI VA FI DEMIS NU ARE EXPERIENTA SA SCOATA REZULTATE BUNE LA NIVELUL LIGI 1!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet programează pentru SCM Politehnica Timișoara un meci la București. Alb-violeții întâlnesc Dinamo, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00. Echipa viola vine după două victorii, ambele în prelungiri, 105-102, cu CSM Galați (în deplasare) și 100-97, cu FC Argeș (acasă). „Aceste două succese ne dau puterea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.