Categories: Pe surse

De ce vrea Ilie Sarbu spargerea USL

Nu trebuie să fii un atent observator al mlaștinii politice de la noi, pentru a realiza că unul dintre cei mai mari adversari ai USL este senatorul PSD de Timiș Ilie Sârbu. În mod cert, el și-a depășit deja condiția de „dulău căruia i se mai dă drumul prin curte din când în când”, cum îl cataloga Crin Antonescu.

Ilie Sârbu a devenit deja un Mafalda (sau Tata Omida?) oficial al ruperii USL, așa cum a făcut-o chiar marți seară. la B1 Tv. Dar de ce oare fostul popă predică zi de zi ruperea USL? Dacă la alți lideri PSD care-și dau cu părerea despre relațiile cu PNL, e vorba de unele strategii politice, mai mult sau mai puțin subtile, în cazul lui Ilie Sârbu, problema este mult mai pragmatică. Potrivit unor surse din anturajul senatorului, Sârbu este un susținător fanatic al ruperii USL. Și asta pentru ca PSD să aibă candidat propriu la președinția României. Nu, nu vă grăbiți, nu e vorba de Sârbu, așa cum se mai vorbește prin unele cotloane. E vorba de ginerele său, Victor Viorel Ponta. Or, ultimul lucru pe care îl dorește Sârbu (63 de ani) de la politică este să-și vadă fata, Daciana Ponta, pe post de „prima doamnă” a țării. Și apoi poate să se retragă liniștit la Cornu, unde, eventual, să numere ouă împreună cu Adrian Năstase. Asta fiind discuția, oare o fi bine, o fi rău, să ajungă o timișoreancă prima doamnă a țării?

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

6 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

6 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

8 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

10 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

10 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

11 ore ago