Categories: SocialUltima ora

Oi omorate de caini la Ghiroda / FOTO

O turmă de oi a fost decimată, în noaptea de marți spre miercuri, în apropiere de Timișoara. Ciobanul spune că mioarele au fost atacate de o haită mare de câini. „Agresorii” nu au fost încă găsiți.

Peisaj sinistru, miercuri dimineață, la Ghiroda. Pe un câmp de la marginea localității au fost găsite nouă oi moarte. Ciobanul care le avea în grijă spune că turma sa a fost atacată, noaptea, de o haită de câini. „Cred că erau vreo șapte. De dimineață tot căutăm oile. Nouă sunt moarte, altele au fost rănite”, spune omul, care e șocat de violența atacului. Proprietarii oilor caută, de miercuri dimineață, cadavrele animalelor atacate. Conform declarațiilor ciobanului, acesta nu avea câini care să păzească oile și nici putea să doarmă în ploaie, ca să le păzească. Primarul Vasile Cădariu așteaptă acum să primească autorizație pentru a putea omorî câinii, dacă aceștia vor fi găsiți. Operațiunea ar putea fi efectuată de vânători, însă s-ar putea dovedi dificilă, pentru că în zonă sunt multe case, iar folosirea armelor ar putea fi foarte periculoasă.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

8 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

8 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

10 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

11 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

12 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

12 ore ago