Categories: Social

Concursul de la Radio Timisoara, anulat din cauza lipsei unei pagini

Anularea concursului pentru funcţia de manager al studioului regional Radio Timişoara dă naştere la speculaţii halucinante. Ultimul zvon lansat este acela că Laura Zgaberdea, redactorul şef de la Radio Reşiţa, va fi numită fără concurs şefă la Timişoara. Realitatea e însă mult mai simplă.

Concursul a fost anulat şi amânat pentru o dată ulterioară, încă necunoscută, din cauza unei omisiuni în caietul de sarcini postat pe Internet! Pur şi simplu, din caietul de sarcini pentru funcţia de manager lipsea o pagină. La competiţia care ar fi trebuit să aibă loc la Bucureşti s-au înscris doi candidaţi: actualul director al studioului, Mihai Anghel, şi directorul televiziunii Europa Nova, Stelu Iordache. Dosarele lor trebuiau evaluate în intervalul 14-19 noiembrie, apoi urma interviul în perioada 25-29 noiembrie.

Concursul va fi reprogramat, dar data nu a fost încă stabilită. Bucureştiul nu a emis nici până acum un comunicat privind anularea concursului. Decizia a fost însă luată pentru a evita orice posibilitate de contestaţie. „Numirea redactorului șef de la Reșița ca șef peste Radio Timișoara mi se pare o variantă aberantă, nu cred că se poate întâmpla aşa ceva, indiferent ce s-ar întâmpla. Concursul a fost amânat după ce s-a constatat că respectivul caiet de sarcini postat pe Internet era incomplet”, ne-a declarat actualul director de la Radio Timişoara, Mihai Anghel.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Motive de îngrijorare! Rezultate Simulare Evaluare Națională 2026, cu o treime de note sub cinci. Nici Timișul nu face excepție

Rezultatele la Simulare Evaluare Națională 2026 au fost anunțate în cursul zilei de astăzi. Datele…

3 ore ago

Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al…

4 ore ago

Au demarat primele lucrări la reabilitarea zonei Piața Traian/FOTO

Lucrările care vor transforma total zona Piața Traian și străzile adiacente au demarat. Viceprimarul Ruben…

5 ore ago

Indemnizațiile de șomaj se plătesc mai devreme, înainte de Paști

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale,…

5 ore ago

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…

6 ore ago

Adversar redutabil pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici preia Minaur Baia Mare

După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…

7 ore ago