Categories: Administratie

Fosta strada Borzesti, asfaltata pe un kilometru cu 250.000 de euro

Încă aproape un kilometru de stradă proaspăt asfaltată a fost inaugurat, marți, de Nicolae Robu. De această dată, în Calea Lipovei, unde locuitorii din zonă i-au cerut primarului să le facă un parc. La fel ca la alte inaugurări de acest gen, trotuarele au fost lăsate pe dinafară.

Lucrarea de pe str. Sf. Apostoli Petru şi Pavel, cuprinsă între strada Verde și Calea Sever Bocu, are o lungime de fix 965 metri și a presupus „decaparea covorului asfaltic degradat”, înlocuirea bordurilor și egalizarea „cu beton asfaltic BAD 25 pentru a asigura planeitatea drumului”. Altfel spus, s-a turnat un nou strat de asfalt, care a costat bugetul local 1.1 milioane de lei. „Mai avem de lucru în această zonă, mai avem de lucru şi la trotuare, însă trotuarele sunt în întreţinere la altă firmă, nu se puteau face deodată. Până acum am astfaltat peste 73,3 km de carosabil, ceea ce înseamnă distanţa de la Timişoara la Caransebeş, acum, cu centura ocolitoare a Lugojului, şi peste 34 de kilometriu de trotuare. Mai avem încă mult de lucru”, a declarat primarul Nicolae Robu, în fața unei asistențe numeroase, formate din locuitori din zonă.

Oamenii l-au abordat imediat pe edil, căruia i-a cerut să le facă un parc. Robu le-a spus că acesta este în plan, dar n-a știut să le spună unde va fi amenajat. O femeie l-a criticat apoi pe edil, pentru că nu a asfaltat și strada Constantin Rădulescu Motru. „Avem vreo 12 handicapați, atâtea hârtii v-am facut la primărie și taman strada noastră n-ați făcut-o. Ați făcut tot cartierul ăsta, taman strada asta nu. Când v-am ales, au venit cu toate hârtiile, «alegeți pe domnul Robu, semnați, că vă facem», ne-au spus! Unde sunt hârtiile alea?”, a spus femeia. Replica primarului a cam lăsat-o mută pe aceasta: „Am asfaltat peste 73 de kilometri de stradă, mai sunt și altele, doamnă, nu doar strada dumneavoastră. Facem, dar nu putem totul deodată. Nu apreciați câte s-au făcut”. Ulterior, după ce a văzut strada cu pricina, Robu a concluzionat că doar trotuarele ar avea nevoie de îmbunătățiri.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

3 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

3 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

7 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

7 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

9 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

9 ore ago