Sprijin neașteptat primit de primarul Nicolae Robu în conflictul său cu viceprimarul PSD Traian Stoia. Mai mulți oameni de afaceri social-democrați s-au plâns conducerii PSD Timiș vizavi de mai multe acțiuni ale viceprimarului. Și asta, cu mult înainte ca războiul dintre Robu și Stoia să izbucnească în public.
Oamenii de afaceri se plâng în special de majorarea tarifelor la spațiile pe care le-au închiriat de la primărie. În unele cazuri, chiriile s-au majorat și de șapte-opt ori, la ordinul expres al lui Stoia. „Este incredibil ce a făcut cu aceste chirii. Nu avem cum să plătim. Am dat primăria în judecată și la fel au făcut mai mulți colegi cu care am vorbit. Dacă ar trebui să plătim banii solicitați de Stoia, nu doar că am da faliment, dar ar trebui să venim cu mulți bani de acasă”, ne-a declarat un om de afaceri cu carnet PSD.
De altfel, potrivit unor surse din partid, cu toate că, oficial, mai mulți lideri PSD au afirmat că nu se pune problema retragerii sprijinului politic pentru Stoia, o discuție în acest sens va avea totuși loc în această săptămână. Foarte probabil, la întâlnire va fi prezent și Ion Mocioalcă, vicepreședinte național al PSD, responsabil pe zona de Vest. La finele săptămânii trecute, primarul Nicolae Robu a solicitat conducerii PSD Timiș înlocuirea lui Traian Stoia din funcția de viceprimar. De atunci, între cei doi a avut loc un foarte acid schimb de replici.
A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…
La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…
Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…