Robu anunta la televizor anchete vizand mafia imobiliara tiganeasca

Primarul Nicolae Robu a anunțat, în direct la două televiziuni naționale, că la Timișoara a demarat o anchetă privind modul în care mafia țigănească imobiliară a ajuns proprietară pe mai multe clădiri ale orașului. El a afirmat că din rețeaua care a ajutat clanurile țigănești fac parte judecători, notari, angajați ai Cărții Funciare, dar și oameni din primărie. Robu a refuzat însă să dea vreun detaliu despre anchetă, nepomenind nici măcar care sunt instituțiile statului implicate în ea.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a fost marți seara o adevărată vedetă media, fiind prezent în direct la două posturi naționale de știri, respectiv Realitatea și RTV. Subiectul dezbătut a fost același: mafia țigănească din Timișoara, care a juns să stăpânească mai multe imobile în care au funcționat clinici medicale, dar și unități școlare. Scandalul a fost readus în prim-plan după ce, la finalul săptămânii trecute, clanul Cârpaci a evacuat un corp de clădire al Spitalului de Copii, în care funcționa Secția de Pneumologie și TBC. Robu s-a arătat revoltat de amploarea care a luat-o fenomenul în cauză, însă totodată s-a declarat neputincios în fața mafiei imobiliare. „Printre problemele reale ale Timișoarei se numără și aceasta. Nu primarul poate rezolva o astfel de problemă. Cum putea primarul să împiedice evacuarea spitalului, când proprietar acolo e acest domn? Sunt foarte indignat de tot ce s-a întâmplat la Timișoara în toți acești zeci de ani. Fac tot ce pot ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple”, a afirmat Robu, la Realitatea TV.

El a mai spus că, în acest moment, primăria colaborează cu instituții ale statului pentru a „corecta abuzurile care au avut loc”. Robu suține că există pe rol o anchetă în acest sens, despre care însă nu poate vorbi, cum nu poate vorbi nici despre ce instituții ale statului orchestrează respectiva anchetă. „Au fost rețele de tip mafiot construite de-a lungul timpului, au lucrat în cârdășie oameni de la Cartea Funciară, notari, judecători, oameni din primărie. E inadmisibil ca o țară care se respectă să nu fie în stare să găsească măcar un singur vinovat”, a mai spus Robu.

La RTV, el a reiterat acester critici, marșând mai mult pe vinovăția unor judecători care au dat sentințe favorabile clanurilor țigănești. El s-a plâns și de celebrele case cu turnulețe moștenite de la vechea administrație. „Chiar am vrut să fac o hotărâre și să introduc taxa pe turnulețe. Nu am putut însă”, a declarat Robu. Întrebat din studioul TV de scriitorul Tudor Octavian de ce a nu a putut, Robu s-a plâns că n-a primit aviz de legalitate. Primarul s-a enervat când același Octavian l-a întrebat de ce nu face ordine în primărie printre oamenii care au colaborat cu clanurile țigănești. „Sunteți populist. Primarul nu poate face anchete. Sunt alte instituții ale statului care trebuie să facă anchete”, a mai spus Robu. El s-a mai declarat revoltat și de celebrele nunți și botezuri țigănești, care adună, vară de vară, în Timișoara, mașini de sute de mii de euro și o cantitate imensă de prost gust.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago