Categories: SocialUltima ora

Sf. Andrei, ocrotitorul Romaniei

Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc. Supranumit „Cel dintâi chematul”, el a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare deopotrivă în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican.

Conform Bibliei, frații Petru şi Andrei erau originari din Betsaida şi erau pescari. Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când l-a văzut pe Ioan arătând către Iisus şi zicând „iată Mielul lui Dumnezeu, cel care ridică păcatul lumii”, Sfântul Andrei l-a urmat pe Hristos. În enumerările apostolilor, Andrei este menţionat mereu între primii patru. Tradiţia Bisericii arată că, după înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru propovăduire. Lui Andrei i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (actuala Dobrogea) şi până în Crimeea. Sfântul Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus, de atunci, „Crucea Sfântului Andrei”.

Prin unele sate din Bucovina există credinţa că în noaptea Sf. Andrei bîntuie strigoii, iar lupii sunt mai fioroşi ca oricând. Despre lupi se crede că pot, în această noapte, să vorbească şi să-şi mişte gîturile înţepenite. Despre cei care vor să audă vorbele lor se spune că află taine teribile, dar că vor muri repede. Pentru ca spiritele rele să nu se cuibărească în case, femeile întorc seara toate oalele şi cănile cu gura în jos. Împotriva vârcolacilor, gospodinele atârnă usturoi la intrarea în case şi lasă aprinsă candela de lîngă icoane. După miezul nopţii sau în dimineaţa de Sf. Andrei, exista în trecut obiceiul descîntecului sării. Un drob de sare, descântat şi îngropat sub pragul grajdului, era dezgropat în primăvară, de Sf. Gheorghe, când sarea era amestecată în hrana vitelor pentru a le feri de farmece, boli şi de vrăji.

Tot în noaptea de Sf. Andrei sunt practicate şi predicţii meteorologice populare pentru anul următor. În podul casei sunt duse 12 cepe sănătoase, la fel de mari, lăsate acolo până în seara de Crăciun. Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cele s-au stricat indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolţit – luni favorabile recoltei. Dacă noaptea de Sf Andrei este senină şi caldă, se crede că iarna nu va fi geroasă.

Potrivit datelor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor din MAI, numele Sfântului Apostol Andrei este purtat de aproape 720.000 de români. Din totalul româncelor care îşi sărbătoresc onomastica, 293.745 se numesc Andreea, 26.325 – Andra, 21.442 femei – Andrea. Alte 7.205 femei au numele Andreia, iar 356 – Andruţa sau Andruşa. Majoritatea bărbaţilor, adică 346.959, se numesc Andrei. Alţi 12.316 sunt Andraş, 4.208 – Andreas, iar 3.237, Endre.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

18 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

19 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

19 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

19 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

20 de ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

20 de ore ago