Categories: Social

Sute de amenzi pentru timisorenii care arunca mucuri pe strada

Pe trotuare și în stațiile de transport în comun e plin de mucuri de țigară și coji de semințe, aruncate fără jenă de timișorenii certați cu bunul simț. Nici măcar sutele de amenzi date în acest an de polițiștii locali nu-i impresionează, deși sumele nu sunt deloc mici.

Mucuri şi coji în staţiile de tramvai, chiar dacă în aceleaşi staţii există şi coşuri de gunoi. Străduţe dintre blocuri invadate de deșeuri menajere, chiar dacă la doi paşi există pubele. Mulți timișoreni preferă să-și arunce gunoaiele la colţurile blocurilor decât să se deplaseze până la containere, la fel ca și fumătorii care își sting țigările pe jos, cu piciorul. În stațiile de transport în comun, covorul de mucuri capătă, uneori, proporții impresionante. Culmea este că polițiștii locali chiar au dat o mulțime de amenzi în acest an. „Sunt 802 sancțiuni constând în avertismente scrise pentru cei depistați la prima abatere și amenzi, pentru aruncarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare sau nealimentare inclusiv chiștoace de țigări și coji de seminţe pe domeniul public”, spune Daniela Seracin, de la Poliția Locală Timișoara. Amenzile nu sunt deloc de neglijat: acestea sunt cuprinse între 500 și 1.000 lei, pentru persoanele fizice, respectiv între 1.000 și 2.500 de lei, pentru cele juridice.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

3 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

3 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

3 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

4 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

7 ore ago