Categories: Stiri nationale

Victor Ponta, huiduit la Sibiu de protestatarii anti-Rosia Montana

Premierul Victor Ponta a fost întâmpinat cu huiduieli la Sibiu, acolo unde a participat la o întâlnire a pensionarilor social-democrați. Fiind Ziua Morților, o femeie i-a dedicat chiar și o coroană inscripționată „Ponta și Guvernul”.

Aproximativ 30 de persoane care se opun proiectului minier de la Roșia Montană l-au întâmpinat cu huiduieli pe premierul Victor Ponta, la intrarea în sala unde se desfășura Conferința Națională a Organizației Pensionarilor Social-Democrați, arată Mediafax. „Rușine să vă fie!” și „Demisia!” au fost sloganurile cele mai vehiculate de protestarii îmbrăcați în tricouri cu inscripția „Salvați Roșia Montană!”. În fața sălii s-au postat și câteva persoane de vârstă înaintată care l-au aclamat pe liderul PSD. Unii dintre protestatari aveau roșii în mâni pe care le-au arătat premierului cu mesajul „Vrem să fim o roșie sănătoasă, nu o gogonea stricată”. Flancat de bodyguarzi și colegi de partid, Ponta a intrat în sala unde se desfășura conferința fără a-i băga în seamă pe contestatari. O femeie îmbrăcată în negru a avut în mâini o coroană funerară pe care scria „Ponta și Guvernul”, mai notează Mediafax. „Așa vreau să sărbătoresc Ziua Morților. Ponta și Guvernul ne-au dezamăgit și vrem să-i trimitem pe lumea cealaltă”, a declarat femeia, pentru sursa citată. La terminarea conferinței, Ponta a ieșit din sală pe o ușă din spate, pentru a nu mai da nas în nas cu protestatarii.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

O oră ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

2 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

2 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

3 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

3 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

3 ore ago