Categories: Politica

Ben-Oni Ardelean ar putea ajunge ministru al Culturii

Președintele PNL Crin Antonescu i-a sugerat ministrului Culturii, Daniel Barbu, să-și dea demisia de onoare, după declarațiile năucitoare referitoare la banii alocați programelor pentru bolnavii de SIDA. Pe surse, unul dintre favoriții pentru ocuparea portofoliului Culturii ar fi senatorul liberal de Timiș Ben-Oni Ardelean.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, s-a declarat, luni, nemulțumiți de sumele alocate programuui naţional de prevenire şi combatere a HIV. „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic (…) cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul programului naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg”, a spus Barbu.

Președintele PNL, Crin Antonescu, i-a cerut, marți, demisia de onoare colegului său de partid. „E greu să-ţi imaginezi care e resortul unor asemenea declaraţii, sau unor asemenea gafe, este întru totul trist că intelectuali adevăraţi, că oameni care au citit atâtea cărţi, şi care au şi scris câteva cărţi cu adevărat bune, pot face asemenea declaraţii. (…) o asemenea declaraţie, indiferent de motivele care au generat-o, de conjunctură, sunt de natură să genereze demisia unui ministru, oricât de bun ministru ar fi fost şi oricâte merite ar fi avut”, a spus Antonescu.

Pe surse, unul dintre favoriții la ocuparea fotoliului de ministru al Culturii ar fi senatorul de Timiș Ben-Oni Ardelean. Acesta nu crede însă că Daniel Barbu ar trebui să demisioneze. „La momentul acesta oricine ar putea ieşi ministru. Mă onorează faptul că printre numele vehiculate există şi al meu. De la momentul propunerii şi nominalizării unui ministru mai sunt mulţi paşi. Eu cred că actualul ministru ar trebui să rămână în funcţie. Daniel Barbu este profilul de ministru al Culturii pe care eu mi l-aş dori. Este un om de anvergură academică deosebită şi un bun prieten. Nu cred că pentru o afirmaţie trebuie să demisioneze”, ne-a declarat Ardelean.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

2 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

4 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

4 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

4 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

4 ore ago

Primăria Timișoara dorește semnarea unui parteneriat pentru a ajuta la adopția câinilor din adăpostul Danyflor

Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…

4 ore ago