Ce i-a lipsit USL-ului in 2013? Linistea, exact ce-i trebuie si hotului cand merge la furat

Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) este o organizație internatională a jurnaliștilor de investigație care a „premiat” în aceste zile eforturile celor care nu precupețesc niciun efort pentru propășirea criminalității și corupției în lume. Dacă vreți, e un fel de „Zmeura de Aur” în cinematografie. Pentru 2013, această tristă distincție îi revine Parlamentului României, pe podium regăsindu-se cel mai aprig traficant de droguri din Serbia și fiica președintelui Azerbaidjanului, un fel de Nicu Ceaușescu din Caucaz. Motivația juriului: obsesia Parlamentului României de a proteja hoții și corupții din clasa politică de sancțiunea unei drepte justiții, tocmai prin modificarea legislației în sensul dezincriminării unor infracțiuni foarte dragi pe Dâmbovița.

Nu știu dacă la Antena 3 sau România TV lucrează jurnaliști de investigație afiliați OCCRP, să lupte și ei cu corupția din Parlamentul României, dar cert este că dna Daciana Sârbu-Ponta încă crede în puterea de muncă a dlui Victor Ponta, soțul dumneaei și prim-ministrul României. La ceas de bilanț, dna parlamentar european a spus, pentru mass-media națională, că este foarte bucuroasă când citește în presa străină că România a înregistrat cea mai mare creștere economică, dar că, evident, era loc de mai bine. „Dacă ar fi avut mai multă linişte probabil că făcea mult mai multe lucruri…”. Nu știu ce ochi o fi făcut doamna Daciana Sârbu-Ponta când o fi aflat că soțul domniei sale conduce partidul care dă cea mai multă materie primă Parlamentului României, instituție percepută de jurnaliștii OCCRP a fi „Persoana Anului 2013” la categoria protejarea corupției, dar sigur că dânsa încă se gândea melancolic cum ar fi arătat România premierul Ponta ar fi avut mai multă liniște.

Sau cum naiba s-o fi bucurat viitoarea primă doamnă a țării când a văzut ce părere are o organizație internațională de jurnaliști despre munca tatălui domniei sale, senatorul Ilie Sârbu, șeful grupului PSD, care trage sforile în întâia Cameră a Legislativului pentru ca toate aceste nenorociri să se petreacă în numele USL? Firește că liniștea e bună dacă dormim. O invocăm atunci când studiem și n-avem parte de ea, când muncim intelectual, când jucăm șah, însă în cazul de față liniștea dorită de Ponta mă duce cu gândul la ce-i trebuie mai mult hoțului când merge la furat. Își poate imagina cineva cum ar fi arătat țara asta dacă politicienii nu ar fi fost urmăriți pas cu pas în munca lor de mass-media și societatea civilă? Cât ar mai fi valorat legea, când în puterea lor de parlamentari era să o transforme după cum le dicteau interesele? Cât de echitabil se împărțeau resursele acestei țări dacă ei și păzeau, și furau?

Bine că OCCRP nu a auzit de viceprimarul Traian Stoia din Timișoara, că cine mai știe dacă nu-l devansa și dumnealui pe traficantul de droguri din Serbia în topul amabililor cu corupția? În lipsa unor tunuri imobiliare țigănești, 2013 era cât pe ce să aducă Timișoarei o pagubă cât casa PSD-ului de pe Splaiul Tudor Vladimirescu. Câtă fățărnicie pe alde Traian Stoia, viceprimar PSD de Timișoara, când anunță că împreună cu primarul Robu a semnat nu știu ce plângere pentru declanșarea urmăririi penale într-un caz de tun imobiliar pe Bega! Timp în care tu, edil, pui la cale păgubirea municipalității de mai bine de jumătate de milion de euro. Mă întreb cine plătește prima evaluare comandată de Primăria Timișoara pentru sediul PSD Timiș, scos la vânzare către principalul partid de guvernământ. Evaluare cerută (poate) doar pentru structura de rezistență a clădirii, astfel ca prețul să fie scos la vreo 100.000 de euro, mult mai puțin decât ultima evaluare, făcută de aceeași firmă la 700.000 euro?

Cine să plătească? Timișorenii asaltați în presă de știri despre generozitatea cu care Traian Stoia plătește din bani proprii tot felul de albume foto cu clădirile istorice, despre lupta sa cu mafia țigănescă și exploatarea la maximum a patrimoniului imobiliar al Timișoarei. Al naibii bătrânel! Dacă l-ai vedea noaptea pe străzi, ai jura că merge să culce nepoțeii.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

O oră ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

2 ore ago

La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării

În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…

3 ore ago

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…

3 ore ago

Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025

De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de…

4 ore ago

Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș

Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu.…

4 ore ago