Categories: Politica

Stoia, amabil de Mos Nicolae: Nu exista disensiuni intre mine si Robu

Viceprimarul Traian Stoia nu spune nici da, nici ba, în ceea ce privește viitoarele scuze pe care ar trebui să le ceară public de la Nicolae Robu pe 19 decembrie. Data a fost avansată de președintele PSD Timiș, Titu Bojin, dar nu a fost confirmată de Stoia.

„Pe 19 decembrie îl voi aduce alături de mine şi pe domnul viceprimar. Atunci, Traian Stoia va face declaraţiile necesare”, a spus, joi, liderul PSD Timiș, Titu Bojin. Conform înțelegerii de acum trei săptămâni din USL Timiș, viceprimarul PSD ar trebui să retracteze public toate declarațiile negative la adresa lui Nicolae Robu. Stoia susține acum că relația sa cu primarul liberal este foarte bună și nu există disensiuni. „Așa cum, în unele familii, mai apar discuții, acestea se rezolvă, de multe ori, printr-o strângere de mână. Nu exista niciun fel de impediment ca relația dintre mine și Nicolae Robu să fie pusă la îndoială”, a declarat, vineri, viceprimarul. Pe tonul semi-enigmatic cu care face declarații de obicei, Traian Stoia n-a vrut să facă niciun fel de comentarii despre declarațiile lui Titu Bojin. „N-am participat la conferința de presă a președintelui PSD TImiș. Dacă dumnealui are unele probleme, sunt convins că și le va rezolva personal”, a conchis social-democratul.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

2 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

5 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

6 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

9 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

9 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

10 ore ago