Categories: Administratie

Cele patru proiecte care l-au dat pe spate pe primarul Robu

Primarul Nicolae Robu le-a mulţumit public pentru implicare celor trei consilieri locali ai opoziţiei care au propus proiecte care ar putea fi finanţate din bugetul Timişoarei pe 2014. Este vorba despre Petrică Folică (PP-DD), Flavius Boncea şi Bogdan Herzog (PNŢCD). Cea mai ciudată idee vine de la Folică, ajuns vedetă locală după ce a fost singurul care a votat împotriva vânzării sediului PSD la o sumă foarte mică.

Petrică Folică l-a impresionat pe primarul Timişoarei cu un proiect inedit. Consilierul PP-DD vrea patru staţii de purificare a aerului şi garantează că, dacă acestea vor fi instalate, timişorenii nu vor mai simţi mirosurile grele degajate de fabricile care poluează în capitala Banatului. Investiţia: 800.000 de euro. „Am observat că oraşul este foarte poluat la meciurile de fotbal pe care le joc săptămânal. Mirosul greu de cauciuc reuşea să ne întrerupă partidele, aşa că am propus un proiect inspirat din excursiile mele prin Europa. În multe ţări, deşi au o industrie puternică şi milioane de maşini, poluarea este ca şi inexistentă, pentru că au staţii de purificare a aerului. Am făcut un proiect de achiziţionare a unor staţii de purificare a aerului la Timişoara. O astfel de staţie costă 200.000 de euro, purifică aproximativ 40 de hectare. Am avea nevoie de patru. Ştiţi cum e cu oamenii: te felicită, îţi mulţumesc, dar până la fapte mai este cale lungă”, ne-a declarat consilierul local PP-DD.

Alte trei proiecte au fost depuse de consilierul PNŢCD, Bogdan Herzog. Pentru că Herzog este cumva asimiliat cu Flavius Boncea, primarul Timişoarei le-a mulţumit amândurora. „Primul proiect vizează un centru de zi pentru copiii cu autism. Pe lângă alocarea unei clădiri cu cinci camere este nevoie de 20.000 de euro dacă spaţiul nu este renovat. Apoi am propus organizarea unei conferinţe internaţionale de mare amploare, prin care să încercăm să vedem cum putem face ca Timişoara să devină un hub între România şi zona Eurasia. Acest proiect ar costa în jur de 30.000 de euro. Ultimul proiect vizează reabilitarea, în parteneriat cu UPT, a stadionului Ştiinţa. Într-o primă fază ar fi vorba doar despre reabilitarea peluzei dinspre căminele studenţeşti, care ar costa 80.000 de euro. Toate proiectele sunt în partenerait cu mai multe ONG-uri”, ne-a declarat Herzog.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”

În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…

22 de minute ago

Timpark scoate la vânzare, prin licitaţie, un nou lot de maşini abandonate

Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe…

35 de minute ago

Se face CODRU la Ianova! În plus, s-au anunțat primele nume ale celebrului festival de muzică, ediția 2026

CODRU organizează o nouă acțiune de împădurire. 10.000 de copaci vor fi plantați la Ianova,…

55 de minute ago

Resortul pentru animale FABISS – ”O lume fascinantă pentru animalul tău de companie”

Articolul de față este dedicat prezentării informațiilor și facilităților de cazare exclusiv pentru căței, urmând…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 13 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 13.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

14 ore ago