Categories: Timp liber

Concertul Vita de Vie, amanat pentru toamna din cauza unei fracturi

Fanii timișoreni ai trupei Vița de Vie primesc o veste proastă: Adrian Despot și-a rupt mâna la schi, astfel că turneul „Fenomental” se amână. Concertul anunțat pentru 17 ianuarie, la Timișoara, va avea loc abia la toamnă, data fiind deja stabilită.

Turneul „Fenomental” al trupei Vița de Vie ar fi trebuit să „bifeze” 31 de orașe, cu începere din Timișoara, unde concertul ar fi trebuit să aibă loc pe 17 ianuarie. Pe 3 ianuarie însă, Adrian Despot, solistul trupei, a suferit o fractură la mâna dreaptă, în timp ce era la schi în Bulgaria. „Paradoxal, nu e foarte multă zăpadă în perioada asta a anului. Sunt multe pietre, în schimb. Am avut ghinionul să mă întâlnesc pe pârtie cu o piatră”, spune Despot. Artistul a fost operat pe 6 ianuarie și trebuie să stea șase săptămâni cu mâna imobilizată, după care urmează alte câteva săptămâni de fizioterapie. Recuperarea totală se va face cam într-un an, dar lucrurile ar fi putut fi mult mai grave. „Din ce mi-au explicat doctorii, riscul era pierderea parțială a mobilității mâinii drepte. Asta e coșmarul oricărui chitarist”, mai spune Despot. În aceste condiții, primele 12 concerte ale turneului „Fenomental” au fost reprogramate pentru toamna anului în curs. Turneul va începe pe 21 februarie, la Pitești, și se va încheia pe 15 noiembrie, la Slatina. Concertul de la Timișoara va avea loc în 3 octombrie.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

3 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

11 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

11 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

12 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

12 ore ago