Demisia ministrului de Interne Radu Stroe pentru proasta gestionare a accidentului aviatic din Munţii Apuseni i se pare doar praf în ochi deputatului PDL Cornel Sămărtinean. Acesta susţine că în mod normal ar trebui să demisioneze atât ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, cât şi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Demisia de onoare ar trebui să şi-o dea şi premierul Victor Ponta.
„Vă spun din experienţa ca director la Aeroportul Timişoara că tot ce voia premierul să facă, o celulă de urgenţă, există deja. Eu am fost parte când eram director la aeroport dintr-o celulă naţională, fiecare pe domeniul lui. Erau responsabilităţi clare, când avionul era în raza de acţiune a unui aeroport sau a unui judeţ. Lucrurile erau foarte clar stabilite. Din păcate nu s-a respectat nimic, toţi au lucrat după ureche. În maximum 15 minute trebuia identificat locul şi în cel mult o oră de la producerea accidentului echipele de salvare trebuie să fie deja acolo. Asta este procedura standard. A fost o greşeală în lanţ şi o nerespectare a procedurilor care există deja”, ne-a spus Cornel Sămărtinean. Deputatul democrat-liberal povesteşte că în 2010 a fost pus într-o situaţie limită. Era doar de trei săptămâni director la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia”. „Generalii, chestorii din subordinea miniştrilor ştiau ce trebuie să facă, e vorba de proceduri standard aprobate de la nivel de ministru până la ultimul om din structuri. Probabil l-au lăsat pe ministru să clacheze. Eu am păţit la fel după trei săptămâni la aeroportul Timişoara, în ianuarie 2010, la ameninţarea cu bombă. Toate structurile stăteau cu mâinile încrucişate şi aşteptau să le spun ce să facă. Mi s-a părut hilar. I-am ameninţat că le fac plângeri penale la toţi şi abia atunci s-au pus în mişcare. Aşa a fost şi acum. Nimeni nu a mişcat nimic. Responsabilitatea evident este a miniştrilor: toţi trebuiau să demisioneze, nu doar Stroe. Demisia trebuia să şi-o dea şi ministrul Transporturilor, şi ministrul Sănătăţii, şi premierul. Să-şi asume responsabilitatea”, ne-a mai declarat Sămărtinean.
Luni, 9 februarie, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.02.2026, unde se vor executa reparaţii…
Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…
Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…
Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…