Categories: Politica

Deocamdata, Adrian Diaconu nu are de gand sa lase PP-DD

Preşedintele PP-DD Timiș, Adrian Diaconu, susţine că din grupul din Camera Deputaţilor nu va dezerta niciun membru, aşa cum s-a întâmplat în cazul senatorilor. Diaconu nu are de gând să plece, deocamdată, din partidul „domnului Dan”, chiar dacă a primit invitaţii.

Chiar dacă mai mulţi senatori au plecat din grupul PP-DD, preşedintele Adrian Diaconu este foarte încrezător în forţele partidului, despre care spune că a început să aibă putere şi consistenţă. „S-a vorbit foarte mult despre fenomenul plecărilor din partid. Am pierdut grupul de la Senat și se încearcă şi la grupul de la Camera Deputaţilor. La început, cea mai puternică armă au fost zvonurile. Pe baza acestora s-au dus la oameni. Dacă ar exista un astfel de nucleu, aş şti. Am rămas destul de mulţi încât să contăm. Suntem mai mulţi decât are UNPR, minorităţi, UDMR, suntem un grup mai mare şi putem fi folosiţi ca avertisment dacă aceste grupuri vor ieşi din disciplina USD”, afirmă Diaconu. Deputatul a precizat că a primit invitaţii să meargă la un alt partid, dar nu vrea să le dea curs. Cel puţin deocamdată. „Eu am avut din decembrie invitaţii, dar nu sunt singur. Când am venit în partid, mi-am adus oameni pe care acum, dacă aş pleca, ar fi ca şi cum i-aş părăsi. Aşa ceva nu îmi este caracteristic şi nu pot să îi expun plecând. Dacă o viitoare structură politică ar avea în vedere şi aceste structuri locale, atunci vom mai vedea”, a mai spus Diaconu.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

13 minute ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

26 de minute ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

37 de minute ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

41 de minute ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

56 de minute ago

La începutul săptămânii viitoare încep lucrările de reparații pe drumul național dintre Livezile și Cruceni

După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…

O oră ago