A retras de pe ordinea de zi a plenului de marți proiectului privind numirea unui membru în consiliul director de la ACS Poli, pentru că propunerea venea de la PSD. Acum, primarul Nicolae Robu nu renunță la ideea de a numi un liberal, dar mai face o propunere.
Atenționat de PSD, prin vocea consilierului local Alfred Simonis, că locul de reprezentant al CL la ACS Poli revine social-democraților, primarul Nicolae Robu a declarat categoric că acesta nu este alocat politic. Robu vorbea de paritate, în condițiile în care reprezentatul CJ Timiș este tot un social-democrat, vicepreședintele Călin Dobra. Vineri, primarul a continuat în aceeași notă. „Eu consider că acest fenomen sublim numit Poli trebuie să fie apolitic, trebuie ferit de orice suspiciune chiar, de orice conotație politică și trebuie să fie al tuturor timișorenilor”, a declarat edilul. Apoi a venit și afirmația-șoc. „De aceea, fac propunerea să mai înființăm un loc în consiliul director, astfel încât în cadrul acestuia să existe un reprezentant pentru fiecare dintre primele trei partide după numărul de consilieri locali și județeni. Cred că ar fi de bun augur ca și un partid care nu face parte din alianța de la putere în plan local să aibă un reprezentant în CD, tocmai pentru a da semnalul că proiectul noua Poli nu este unul politic”, a spus primarul Timișoarei. Acesta recunoaște totuși că nu a discutat cu nimeni încă o astfel de variantă.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…