Horia Cristian n-o fi vrut spital regional fiindca are el unul privat in zona

„Timișoara nu este buricul pământului!” Așa grăit-a deputatul Horia Cristian, atrăgându-și nenumărate înjurături de la timișoreni. Ba chiar cereri de demisie, inclusiv o petiție on-line. Aceste reacții nu sunt deloc exagerate, atâta timp cât deputatul în cauză i-a păcălit de două ori pe timișorenii care l-au și trimis să frece menta în parlament. (Sunt curios dacă s-or mai găsi tâmpiți să-l voteze și data viitoare, c-atunci chiar ne merităm soarta.) Se știe, declarația lui Cristian a fost un gest de slugărnicie vizavi de intenția Guvernului Ponta de-a nu finanța ridicarea unui spital regional la Timișoara, alocând însă resurse pentru obiective de acest gen la Craiova, Iași și Cluj.

În spațiul virtual, multă lume și-a dat cu părerea despre motivele care l-au făcut pe deputat să facă cea mai tâmpită declarație pe care un politician timișorean și-a permis s-o facă vreodată. Astfel, s-a vorbit despre prostie, nesimțire, de consum exagerat de alcool sau substanțe halucinogene, sulgărnicie USL-istă, demență etc. Încercând să mai dreagă busuiocul, Cristian a revenit după câteva zile de la fatala declarație cu un comunicat de presă lung cât o zi de post. Și iar a dat cu mucii în fasole! El a explicat, dar din punctul de vedere al guvernului, nu al unui ales de Timișoara, care au fost motivele finanțării spitalelor din Cluj și Iași. Mai mult, Cristian a plusat afirmând, nici mai mult, nici mai puțin, că… Timișoara are deja spital regional. Culmea, nimeni nu știa acest lucru! Nici măcar Cristian care, în urmă cu câțiva ani, din poziția de șef al CJAS Timiș, plimba ziariștii pe câmp să le arate unde va fi amplasat viitorul spital regional.

Nu știți unde a descoperit deputatul PNL spitalul regional Timișoara? Cică actualul spital județean ar fi ‚de facto” regional, iar de altul nu mai e nevoie. Dincolo de faptul că Spitalul Județean și-a câștigat o anumită celebritate prin faptul că ar fi un mare „dealer” de infecții nosocomiale, întrebarea este de ce, în urmă cu ceva timp, Cristian cerea spital regional. Unii ar putea răspunde că, pe atunci, Cristian nu avea propriul spital privat. Dar acum îl are sau, mai exact, e pe cale de a-l avea. El e amplasat în zona Calea Aradului (str. Grigore T. Popa), aproape de Calea Torontalului, unde autoritățile locale au donat terenul de zece hectare pentru spitalul regional. Spitalul în cauză este aproape de finalizare și are cinci niveluri. Obiectivul aparține firmei DWT, iar administrator este firma HCM, unde Cristian este asociat, așa cum însăși deputatul ne-a declarat în decembrie 2012. Acum, poate părea exagerat să pui opoziția lui Cristian la spitalul regional pe seama propriului spital privat aflat în apropiere. Dar decât să spui că e prost, nesimțit, nebun sau slugoi, cum îl face multă lume pe Internet, nu e mai bine să apară ca un mare șmecher al veșnicei perioade de tranziție? Bine, asta nu-i va scoate din culpă pe timișorenii care îi vor da votul și în 2016.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

7 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

8 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

10 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

12 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

13 ore ago