Subprefectul Liliana Oneţ şi directorul general al ARR, Sorin Supuran, nu vor să demisioneze din funcţii. Ambii au ajuns în poziţiile în care sunt datorită sprijinului PNL. Acum, Oneț spune că nu e om politic, iar Supuran, că funcția lui nu este afectată de directiva partidului, deoarece nu e nici măcar subsecretar de stat.
Suprefectul Liliana Oneț nu are în vedere o renunțare la funcție. Motivul? Nu are nicio legătură cu ce se întâmplă pe plan politic! Asta, deși a ajuns la prefectură grație faptului că era membru PNL, partid care, luni seară, a anunțat că pleacă de la guvernare. „De ce să demisionez? Când am fost numiţi prefecţi şi subprefecţi, ne-am dat demisiile din partide. Suntem înalţi funcţionari publici, n-avem nicio legătură cu ce se întâmplă politic. Eu nu mai sunt membră de partid. Ne facem treaba în continuare. Dacă, la un moment dat, se va pune problema demiterii noastre, asta este. Nu se pune însă problema să demisionez. Nu sunt demnitar, nu sunt politician”, ne-a declarat Oneţ. Nici directorul ARR, Sorin Supuran, nu se gândeşte la demisie. Cel puţin nu pentru moment. „Decizia luată luni a fost să demisioneze toţi, până la funcţiile de subsecretari de stat. Eu sunt doar director general, funcţia nu este asimilată nici măcar cu rangul de subsecretar de stat. Probabil că zilele viitoare se va lua în discuţie şi cazul nostru. Pentru moment însă nu se pune problema demisiei”, ne-a declarat Supuran. Interesant este că, imediat după numirea lui Supuran, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Ovidiu Silaghi, spunea că timișoreanul este secretar de stat. „Este necesară recuplarea orașului Timișoara și a județului în arcul guvernamental. (…) E momentul să redevină partener al guvernului. Cea mai bună dovadă e numirea lui Sorin Supuran la ARR. Acum e secretar de stat, are biroul în acceași clădire cu mine. Sunt convins că mă va căuta de câte ori Timișoara va avea o problemă”, declara Silaghi.
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie,…
Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…
Vineri, 5 decembrie, aproape de ora 11, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul…
Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și…
Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”,…