La doar câteva ore după ce a declarat ferm că nu va schimba niciun liberal din eșaloanele doi și trei ale guvernării, premierul Victor Ponta a dat afară trei membri PNL din structurile Executivului. Este vorba de Ștefania Duminică, secretar de stat în Ministerul Educației, Ovidiu Puțura, secretar de stat în Ministerul Justiției, și Bogdan Nica, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC).
Ștefania Duminică a fost eliberată din funcție în urma scandalului de plagiat în care a intrat. Decizia lui Pontra vine după ce Comisia de Etică a Universității București a decis că lucrarea de dizertație a lui Duminică din anul 2012 este „un plagiat intergral” a unei lucrări din anul 2008. Ironia sorții, exact aceeași comisie a stabilit în anul 2012 că Victor Ponta a plagiat lucrarea sa de doctorat. Numai că Ponta nu s-a dat afară din guvern. În schimb, în cazul lui Bogdan Nica, lucrurile sunt neclare, neexistând niciun motiv oficial al demiterii sale. Nica a avut rang de secretar de stat și era în fruntea ANPC din 23 mai 2012. El era cunoscut ca un apropiat al lui Crin Antonescu, iar surse liberale susțină că acesta ar fi motivul real al demiterii sale. În locul lui Nica a fost deja numit un membru PSD, Marius Dunca. Al treilea liberal dat afară este Ovidiu Puțura, secretar de stat în Ministerul Justiției, funcție pe care o deține din 17 mai 2012. Nici în cazul lui Puțura nu există o motivație a demiterii. El a devenit mai cunoscut după ce a dat aviz negativ grațierii lui Gigi Becali, acesta putând fi și motivul real al demiterii sale. (sursa foto: www.dcnews.ro)
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…