Categories: PoliticaUltima ora

PSD Timis ar putea da noul sef al ARR si un secretar de stat la Educatie!

Cel puțin doi timișeni au șanse să acceadă în guvern sau în structurile centrale! Asta crede președintele PSD Timiș, Titu Bojin, care va susține aceste nominalizări la București. De la Biroul Județean Permanent al PSD Timiș, desfășurat joi seară, vin vești proaste pentru liberali: toți vor fi schimbați din funcții, inclusiv subprefectul Liliana Oneț!

Ioan Căpraru, directorul Casei Judeţene de Pensii Timiş, are o şansă mică să ajungă ministrul Muncii. Cristian Anton, directorul juridic ARR la nivel naţional, îi va lua locul lui Sorin Supuran la conducerea ARR, iar unul dintre cei doi inspectori şcolari adjuncți, Aura Danielescu sau Aurelian Sima, ar putea ajunge secretar de stat în ministerul Educaţiei. Au fost principalele propuneri ale BPJ al PSD Timiş, convocat joi. Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, a cerut mandat din partea biroului să susţină el toate candidaturile la Bucureşti. Bojin părea destul de sceptic în privinţa lui Căpraru, dar convins de celelalte două variante. La întrunirea de la Timişoara a fost prezent şi coordonatorul zonal PSD, Ioan Mocioalcă. Deputatul de Caraș-Sverin a anunțat că, la un moment dat, toţi liberalii vor fi schimbaţi la un moment dat din funcţii, inclusiv subprefectul de Timiș, Liliana Oneţ.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

8 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

11 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

13 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

16 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

16 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

17 ore ago