Robu cauta inlocuitor pentru Grindeanu, la ACS Poli

La mai bine de un an de când nu mai este consilier local, Sorin Grindeanu va fi înlocuit din postura de reprezentant al CL Timișoara în consiliul director al lui ACS Poli. Primarul Nicolae Robu spune că efectiv a scăpat din vedere această schimbare și afirmă că nu s-a gândit încă la numele înlocuitorului.

Pe ordinea de a zi a plenului CL de marți, 25 februarie, se află și un proiect de hotărâre „privind înlocuirea reprezentatului Municipiului Timişoara în Consiliul Director al Asociaţiei «ACS Poli Timişoara»”. Din iulie 2012, acest loc era ocupat de Sorin Grindeanu, fost viceprimar. În decembrie 2012, social-democratul a câștigat alegerile de pe Colegiul 2 Timișoara, devenind deputat. În aceste condiții, mandatul de consilier local i-a încetat pe 15 ianuarie 2013. Ce nu i-a încetat nici până acum este însă… mandatul de reprezentare în consiliul director al clubului ACS Poli. Consilierii locali vor vota, marți, înlocuitorul lui Grindeanu. Numele acestuia nu este cunoscut încă, iar primarul Nicolae Robu admite că nu s-a gândit încă la o variantă.

Întrebat de ce abia acum survine o astfel de schimbare, edilul explică. „Sincer, nu știu cine va fi, vom stabili marți, la plen. Ne-a scăpat din vedere această schimbare. Ne-a atras atenția însă corpul de control, după acțiunea pe care a avut-o la club”, spune Robu. Altfel spus, CL Timișoara, care a alocat anul trecut șapte milioane de lei pentru ACS Poli, nu a avut, practic, reprezentant în consiliul director al clubului! Luna trecută, deputatul Sorin Grindeanu ironiza decizia primăriei de a da în continuare bani mai mulți pentru fotbal, în comparație cu rugby-ul. „Putem finanţa şi Poli, cu cei 100 de spectatori (…) Nimeni nu spune să nu finanţăm echipa de fotbal, dar cred că, în primul rând, trebuie să finanţăm performanţa, ca să-l citez pe domnul primar”, declara fostul viceprimar.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

7 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

8 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

8 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

8 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

8 ore ago