Categories: Politica

Tiuch vrea bani europeni pentru dezvoltarea zonei Recas

Deputatul PSD Cătălin Tiuch a cerut de la tribuna Parlamentului mai mulţi bani europeni pentru dezvoltarea zonei Recaş. Social-democratul este convins că zona are un potenţial turistic extraordinar care nu merită ignorat şi cere chiar includerea ei într-un program naţional de dezvoltare. Intervenția vine în completarea eforturilor depuse de CJ.

„În calitate de reprezentant în Camera Deputaţilor al cetăţenilor din colegiul numărul 6, îmi propun ca prioritate utilizarea la maximum a tuturor pârghiilor care să ducă la schimbarea în bine a profilului economic al zonei, oferindu-i o mai mare vizibilitate în rândul investitorilor şi al turiştilor. (…) Zona despre care vorbesc este cunoscută atât în ţară, cât şi peste graniţe, iar datoria pe care o avem ca factori politici este cu atât mai mare. Un program naţional care să consolideze premizele favorabile deja existente şi care să se completeze cu iniţiativa locală şi finanţarea europeană ar fi bine venit”, a declarat Cătălin Tiuch. Deputatul le-a explicat colegilor de parlament că în zona Recaş există iniţiative atât de la nivel local, cât şi judeţean, dar este nevoie şi de o stimulare de la centru. „Iniţiativa locală există – din partea Consiliului Judeţean Timiş, precum şi din partea autorităţilor locale, dar trebuie stimulată în continuare, astfel încât numărul proiectelor cu finanţare europeană care vor viza dezvoltarea zonei Recaş să fie mult mai mare. Zona Recaş are potenţial turistic ridicat datorită spaţiului în care se află. Consider că posibilităţile de valorificare a resurselor din aceasta zonă, împreună cu implementarea fondurilor structurale şi de coeziune, ar contribui în mod real la atingerea obiectivelor de dezvoltare economică şi socială”, a mai spus Tiuch.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

5 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

5 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

6 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

9 ore ago